Hybris

Tăcerea cutreieră prin curţi fără să lase hârtii scrise, dintre cele pe care ulterior le vom numi operă. Tăcerea citeşte scrisori aşezată într-un balcon. (Roberto Bolano)

Mazgalesc cartile. Franturi de ganduri, scrise pe margine, sublinieri pe ici, pe colo, intrebari asezate pe un colt de pagina. Daca nu-i cartea mea, imi pregatesc caietul plin de notite, de foite colorate, si acestea mazgalite. Mazgalesc pagini albe cu ganduri razlete, visuri refulate, sentimente de care nu ma stiam in stare. Mi s-a intamplat de cateva ori sa cer opinia oamenilor pe care-i admir, pe care-i cred mai buni decat mine, mai pregatiti decat mine, in povestirile mele. Am primit ca raspuns „este faina” si atat, si m-am simtit jignita. Fara sublinieri, fara comentarii, fara intrebari. Am fost ferm convinsa atunci ca tot ceea ce am scris ar merita sa fie rupt in bucatele si sters din calculator cat mai repede. Mi s-a intamplat sa citesc la randul meu pagini scrise de altii, iar feed-back-ul meu a venit cu intrebari, comentarii, sublinieri, si paradoxal, am jignit fara sa vreau.

Gandim diferit, avem stiluri diferite, cerem altceva. Unii iubesc cartile siropoase, altii le urasc, unii admira stilul clasic, altii cer un strop de modernitate, unora le displac anumite teme, structuri, cuvinte, altii gasesc interesant ceea ce e hidos pentru ceilalti. Ar putea un scriitor sa-i impace pe toti?! La urma urmei, acesta e unul dintre farmecele literaturii ... si totusi, dincolo de comentariile alea bomboase din liceu sau chiar si din facultate, cati cititori pot vedea scriitorul ca o fiinta umana, cu propriile preferinte, propriile defecte, incercand prin scrierile sale sa se multumeasca pe sine, sa-si multumeasca cititorii, criticii ... de ce tine cont un om atunci cand scrie? Cat trebuie sa ia in considerare din sfaturile celorlalti si cat trebuie sa-si asculte propriul instinct?

In cartile citite recent, Bolaño ne spune ca a scris Anvers pentru el insusi, dar „nici de asta nu sunt foarte sigur.[...] Am scris aceasta carte pentru fantasme, singurele care au timp deoarece traiesc in afara timpului.” (Anvers, 7) Roman „anti-literatura”, reflectand in acelasi timp dragostea/nevoia sa pentru literatura. Wright, in Black Boy scrie o alta carte despre scriitori si negri ... in toate autobiografiile lor, aflam despre diferenta dintre ei si ceilalti, despre conflictele dintre ei si parinti, ei si societate, samd. Insa cred ca la un punct Wright exagereaza ... in timp ce Piri Thomas prezinta doar faptele din viata sa in Down These Mean Streets, nestand sa le analizeze, sa le explice, sa creeze execeze despre sentimentele sale, Wright schiteaza mai mult un erou decat un scriitor (negru). Milhail Bulgakov, in Roman teatral, schiteaza inca o data legatura stransa intre creator si creatie, intre drumul parcurs de o scriere de la creare pana la tiparire, drum atat de lung si intortocheat uneori incat insusi scriitorul nu-si mai poate recunoaste opera.

Cand citeam Bulgakov, Roman teatral, ma intrebam oare ce ar fi fost scriitorul acesta fara Maestrul si Margareta. Nu spun ca Roman teatral n-ar fi un roman bunicel, dar nu e extraordinar, iar pe alocuri lasa mult de dorit. Ca sa nu mai vorbesc de sfarsitul in coada de peste. Roman teatral, pe de cealalta parte, prezinta pe scurt un „showbiz scriitoricesc”, o lume parvenita, ipocrita, superficiala, a literatilor, in care cei care pun pret pe literatura sunt si aici niste ... „instrainati”. Desi nu se ridica la valoarea lui Bulgakov, stilul amintind pe alocuri de Amintiri din casa mortilor a lui Dostoievski, Roman teatral merita a fi citit pentru cei ce vor sa vada o evolutie in scriitor, gasind aici schite a unor teme dezvoltate ulterior. De asemenea, ideea de la care porneste, ar putea da de gandit oamenilor interesati de lumea literaturii ...

Bulgakov acorda un loc central actul scrierii, act central, vital, in viata unui scriitor. Maxudov, eroul romanului, scriitor ratat, mediocru, e dispus sa renunte la viata dupa refuzul revistelor literare de-al publica, Maestrul, din Maestrul si Margareta, devine o umbra a ceea ce fusese candva, e distrus si renunta la tot dupa un refuz similar. Bulgakov insusi, are parte de multe refuzuri in viata sa, multe scrieri nu-i sunt publicate, osciliaza intre teatru si proza, si paradoxal, dramatizarea romanului Garda Alba este interzisa in Rusia acelei vremi, desi este piesa preferata a lui Stalin. „Satira, fantastic, tragism.”

Un alt element ce ar trebui luat in seama la Bulgakov este legatura, mai mult sau mai putin conturata, cu Faust, cu Mefisto. Motto-ul din Maestrul si Margareta, atat de bine ales pentru mesajul transmis de romancier, pactul faustic, intors, privit din alte perspective ... aici Mefisto apare in delirul personajului principal, in personajul ce-l anunta ca romanul sau va fi publicat. Si oare actul scrierii, un razboi interior, pastrat inauntru, nu face parte dintr-un pact faustic?

Eenie, meenie, minie, moe ...

Am citit recent in Jeremy Harmer despre o multime de jocuri didactice simpatice, am auzit multi absolventi care neaga utilitatea noilor metode in predare ... „profesorul trebuie sa vina la ore, sa predea, sa asculte, sa evalueze. Atat.” Ca sa nu mai punem orele de pregatire, banii aruncati, nu?  Numai ca tuturor ne plac jocurile, cu totii asteptam ceva care sa ne starneasca curiozitatea, sa ne demorteasca mintea, sa invatam din placere ... cam greu sa faci asta in invatamantul romanesc? Adevarul gol golut e ca realitatea invatamantului e alta decat cea prezentata in mass-media. Ca intr-un roman de Viktor Pelevin, televiziunea/ziarele influenteaza, distorsioneaza, coloreaza adevarata fata a Realitatii ... si din moment ce fiecare dintre noi vede o alta realitate, de ce nu ar face-o?

Am gasit urmatorul joculet pe blogul unei prietene; cum imi place sa schimb regulile din cand in cand, mi-am permis sa schimb cate ceva prin unele locuri si sa sar anumite litere. Am impartit jocul in doua: carti ce mi-ar placea sa le citesc si carti ce le-am citit:

Carti ce mi-ar placea sa le citesc/pe care le citesc acum:

A = Autoportret intr-o oglinda sparta, Octavian Paler

B = Brave New World, A. Huxley

C = Cum sa pictezi un mort, Sarah Hall/ Comedii la portile Orientului¸ Andrei Plesu

D = Delir Laura Restrepo/ Dragoste in vremea holerei¸Marquez
E East of Eden, Steinbeck

F = For Whom the Bells Tolls, Ernest Hemingway (one of my favourite writers)
G =  ?
H The Hobbit, J.R.R. Tolkien
I Invisible Man, Ralph Ellison

J – Joyce – Finnegans Wake

K – Metamorfoze, Kafka

L  = Lolita, Vladimir Nabokov

M Midninght’s Children, S. Rushdie

N = Nimicul de temut, Julian Barnes

O = Orhan Pamuk – Ma numesc Rosu

P = Pendulul lui Foucalult, Umberto Eco

Q ?

R ?

S = Scrisori catre Sartre – Simone de Beauvoir/ Scrisori imaginare = Octavian Paler

T = To Kill a Mockingbird, Harper Lee/Tender is the Night, Fitzgerald

U ?

V ?

X Malcom X

Y ?

Z ?

.................

Carti citite:

A – Adio arme! – Ernest Hemingway; Absalom, Absalom! – William Faulkner

B – Beloved, Toni Morrison

C – The Catcher in the Rye, Sallinger; Convorbiri telefonice – Roberto Bolano, Ciresarii – Constantin Chirita

D – Down These Mean Streets – Piri Thomas; Despre dragoste si alti demoni, Gabriel-Garcia Marquez; Doamna Bovary – Flaubert
E – Mourning becomes Electra – Eugene O’Neill

F – Fratii Karamazov – F.M Dostoievski

G – The Great Gatsby, Fitzgerald

H – The Hours – Michael Cunningham; How the Garcia Girls Lost Their Accents, Julia Alvarez

I – Iona, Marin Sorescu; Idiotul – F.M. Dostoievksi

Î –  In razboi – Duliu Zamfirescu
J – Jocul ielelor – Camil Petrescu; The Joy Luck Club, Amy Tan (unfinished)
K – Kafka pe malul marii, Haruki Murakami

L – The Last Temptation of Christ - Kazanstakis

M – Maestrul si Margareta, Mihail Bulgakov; Muntele vrajit – Thomas Mann

N – Nunta in cer, Mircea Elide; Netherland – Joseph O’Neill

O – O calatorie in India, E.M. Forster
P – A Portrait of the Artist as a Young Man, James Joyce; Procesul ­ - Kafka; Pe drum – Jack Kerouac

Q – Quo Vadis, Henryk Sienkiewicz

R – On the Road, Kerouac

S – The Sound and the Fury, William Faulkner; Strainul - Camus

Ș – Sarpele, Mircea Eliade

T – Toti oamenii sunt muritori, Simone de Beauvoir; Terapia – David Lodge

Ț – Țiganiada, Ion Budai-Deleanu

U – Ulysses – James Joyce;

V –  Viata pe un peron, Octavian Paler

W – When we dead awaken... - Ibsen; The Waves, Woolf

X – ?

Y –  y no se lo trago la tierra, Tomas Rivera

Z – Zorba the Greek - Kazanstakis

Unchained

Oh, I am weak.Oh, I know I am vain.Take this weight from me,

Let my spirit be unchained.

Rushdie isi incepea controversatul roman prin urmatoarea fraza: To be born again, first you must die.Si intr-un sens alegoric, avea dreptate. Pentru a te intoarce la vechiul drum trebuie sa-ti trosneasca fiecare particica din tine, fiecare amintire, fiecare refulare, fiecare joc cu tine insati. Pentru a te naste din nou in punctul 0, trebuie sa ai nevoie de toata energia aclamata/blamata - cea pe care o imparteai si celorlati fara sa simti ca dadeai ceva - doar pentru tine, energie ce ridica, energie ce doboara ...

In ultimele saptamani am simtit dorinta bizara de a fuma tigara dupa tigara, de a aprinde una, jucandu-ma cu bricheta, de a privi fumul cum se ridica, risipindu-se in vazduh. Sunt eu, o fi presiunea din ultimele saptami, o fi alta?

Am lasat la o parte pachetul ala imaginar, incercand sa raman pironita-n realitate, incercand sa nu ma gandesc la cat de irationala pot fi, dar cata nevoie am de asta, de a nu ma mai gandi la cat imi este de teama, la vartejul tuturor lucrurilor de care ma tem, la zidul dinaintea mea ridicat de dorinta uriasa de a nu-i dezamagi pe cei ce cred in mine ...

Am ajuns astfel la o dupa-amiaza de vara, in fata unei cesti de cafea, cu o carte-n fata si o agenda pe jumatate mazgalita, privind catelul de sub tei, trandafirii uscati, ascultand linistea vantului si vocile din interiorul meu, amintindu-mi de o stare intima, citita demult, pe-un alt blog. Mi-era dor de a invata cu o cafea calda, dulce-amaruie in fata, a carui gust ramane ca o amintire in cerul gurii. Mi-era dor de un eu incapatanat, (aparent) surd la ceea ce are voie si ceea ce nu, la ceea ce e „normal” si la ceea ce e „ciudat”, de un eu satul sa stea atata amar de timp pe margine, incercand cu disperare sa-si bandajeze ranile facute de el, de altii ... But Time is short, isn’t it? Atat de scurt incat nu avem timp pentru regrete, pentru a-i judeca pe cei ce-i iubim, pentru a nu ierta, pentru a nu ignora ceea ce a fost, pentru a nu indrazni sa fim noi. 100 %, noi, aia irationali, jucausi, controversati, plini de energie, aia care fac lucrurile cele mai bizare din motive stiute doar de ei si poate de cei mai intimi prieteni ai lor.  

Orice ar fi, in urmatoarele zile, din tot ce a fost, va ramane doar un parfum de cafea, un ego obosit, infrant, dar liber. Vreau sa ma descatusez. De toata nebunia mea. De ultimele valuri dinauntrul meu.

Art, Summer, and Carver

Imi este dor de Carver. Mi-am propus vara aceasta sa mai citesc o parte din scrierile lui, desi se pare ca in 2011 cuvintele vara – vacanta par a fi un picut amenintate ... Mereu vara visez la munte, cat mai sus, cat mai mult aer, cat mai multe plimbari prin paduri dese ... mereu vara citesc teancurile ce m-au asteptat un an intreg, mereu reusesc in perioada asta sa astern pe hartie gandurile pentru care nu am mai avut timp ... mi-e dor de Carver, mi-e dor sa scriu.

Nu am reusit inca sa ma reintalnesc cu Raymond Carver, dar am dat peste un scriitor ce-i seamana:

„Cehov, Kafka, Borges si Carver: chintesenta operei lor se afla la temelia acestor naratiuni.” (Fernando Valls, Quimera)

Roberto Bolaño e un scriitor ce merita a fi citit pentru cei interesati de scriitorii de mai sus, cu o tehnica ce aminteste mult de Carver ... cum recenzia la Convorbiri telefonice trebuie sa apara acusica in alta parte, ma limitez la doua citate reprezentative pentru opera lui Bolaño:

“That's what art is”, he said, “the story of a life in all its particularity. It's the only thing that really is particular and personal. It's the expression and, at the same time, the fabric of the particular.”

 “And what do you mean by the fabric of the particular?” I asked, supposing he would answer: Art. I was also thinking, indulgently, that we were pretty drunk already and that it was time to go home. But my friend said: “What I mean is the secret story.... The secret story is the one we'll never know, although we're living it from day to day, thinking we're alive, thinking we've got it all under control and the stuff we overlook doesn't matter. But every damn thing matters! It's just that we don't realize. We tell ourselves that art runs on one track and life, our lives, on another, we don't even realize that's a lie." (from Dentist)

Jonathan Lethem : "Reading Roberto Bolaño is like hearing the secret story, being shown the fabric of the particular, watching the tracks of art and life merge at the horizon and linger there like a dream from which we awake inspired to look more attentively at the world."

Mai multe: wikipedia. (+ recenzia: bookblog.ro)

I Have Never Seen a Wild Thing Feel Sorry for Itself

When Peace is fragile ...

Life is too damn ironic ... de cateva zile tot incerc sa ma adun, sa insir cateva cuvinte intr-o propozitie logica, reflexiva ... dar ele lancezesc pe undeva, pierdute-ntre minte si suflet, prea adormite, prea obosite, prea speriate ... Atunci cand pornim la un razboi – fara arme, nepregatiti, ingrozitor de constienti ca-l vom pierde – cel mai bine ar fi sa ne transformam complet in masca aratata celorlalti: we are strong, not stressed, not asking ourselves, day and night, Why the hell do we keep on fighting?

Daca ne-am putea transforma in zilele acestea in niste robotei fara sentimente, care sa faca ceea ce trebuie facut fara teama, sentimente sau ganduri ... ne aratam niste robotei colegilor, prietenilor, cunoscutilor, pastrand pentru noi insine umanul incatusat intre a renunta, a visa si a merge inainte ... pentru ca da, ne este ingrozitor de teama.

Viata e ironica ... pe langa faptul ca totul pare a se repeta la nesfarsit, uite ca am cunoscut un grup minunat in timp ce eram pe punctul de a pierde cel mai important lucru din viata mea, grup care a asezat o piesa din puzzle inapoi la locul lui. De mica mi-am dorit sa scriu ... cuvinte potrivite,cuvinte tari, cuvinte moi, cuvinte fulgi ... desi mereu m-am indoit de finalitatea acestui vis. De mult mi-am dorit sa predau si niciodata nu m-am gandit ca intr-o buna zi voi fi nevoita sa renunt la asta ... never say never ... Habar n-am sa fiu pragmatica, sa privesc invelisul lucrurilor si nu ceea ce ascund in interior, habar n-am sa fiu altceva decat ceea ce sunt ...

"I have never seen a wild thing feel sorry for itself." Haven’t you? Si ma crezi ca am uitat de asta? A renunta e si asta o lectie ce trebuie invatata, nu? Dar sunt prea incapatanata pentru a renunta usor, fara sa simt. Ultimele saptamani au fost o lupta continua intre Eu si Mine, urmatoarea luna va fi ... urmatoarea luna. :)

Dar da, acum imi amintesc ... when Peace is fragile, we have never seen a wild thing feel sorry for itself ... 

Beloved si influenta lui Faulkner

Nu stiu de ce imi place sa fac ordine prin rafturile de carti, sa am notite cu ce am citit, ce vreau sa citesc, cand paradoxal, de mica am fost o dezordonata. Oricum, anul acesta mi-am creat un document Word, in care scriu carticele citite si ofer fiecareia cate o nota (profa’ din mine …).

Ma gandeam la Beloved, a lui Toni Morrison. In dreptul ei, am trecut nota 9. E un roman in stilul meu: cu personaje ciudatele, cu conflicte de constiinta, intr-un stil asemanator lui Faulkner … mama care-si ucide copilul pentru a o salva de la o viata de sclavie. Viata doar ca o lupta de supravieture, din care “a trai” lipseste. Jocuri ale amintirilor, felul in care trecutul ne influenteaza, dragostea care ucide, dragostea care salveaza … roman gotic intr-o oarecare masura, istoric, psihologic … si totusi, Beloved nu ma fascineaza asa cum teoretic, un astfel de roman ar fi trebuit sa o faca. De ce?

Am cautat raspunsul asta de cateva saptamani, iar ieri, cand mi-am scris eseul pe romanul acesta, mi-a rasunat in minte cuvantul HUMAN. E o carte buna, intr-adevar, dar cred ca Faulkner e vinovat pentru lipsa mea de entuziasm … stiu ca pentru multi proza lui William Faulkner da dureri de cap, pentru mine insa, scrisul lui ma emotioneaza profund. Din punctul meu de vedere, cand vine vorba de actiune, de a povesti, he’s the best. 

Am invatat la facultate despre rasa, etnicitate si America. E oare rasa cea mai importanta in analiza unei opera fictionale? Ar trebui scriitorii sa insiste pe acest element in proza lor? Intr-un interviu de-al lui Harold Bloom, acesta spune ca nu, iar eu tind sa fiu de accord cu el. The Sound and the Fury sau Absalom, Absalom! mi-au aratat povestea din spatele rasei, albi sau negrii … adevarul nu e niciodata alb sau negru, si inainte de a fi African/indian/American/tigan/roman/rus, etc. suntem Oameni. Si asta e ceea ce caut eu intr-o carte: umanul, din spatele etniilor/istoriei, etc, lucrul acela firav si efemer, care indrazneste sa se impotriveasca eternului, zidului gros al Timpului …

Beloved este o carte mai mult decat buna, cu un stil bine pus la punct, cu influente si voci dintre cele mai diverse. Si totusi, Beloved nu a reusit sa-mi atinga inima/constiinta, acel lucru care m-a facut sa aleg literatura. Pentru ca in stilul acesta bine sudat, nu am reusit sa aud o bataie de inima, nu am reusit sa vad o culoare diferita, care sa ma socheze, sa ma fascineze, in aceste personaje. Simt ca pe undeva, elementul uman nu s-a conturat atat de bine precum as fi vrut …

Si inca o data, acest ceva care nu mi-a placut in Beloved, e cauzat de proza lui Faulkner. Talentul acestui scriitor e atat de vizibil incat tot ceea ce proza lui ofera – mit, umanitate, istorie, psihologie, referinte din Istorie si din Biblie, influente din Joyce – par a fi venit de la sine, cu o usurinta geniala. Si desi Toni Morrison e o scriitoare de prim rang, imi este imposibil sa nu o compar cu acest scriitor. 60 million and more … povestile lor da, seamana, in fiecare familie de negri se ascunde o poveste tragica, dar nu toti negrii sunt buni, asa cum nici albii nu sunt … cu totii insa suntem oameni, si fiecare dintre noi ascundem altceva … dincolo de crima savarsita de Sethe, dincolo de brutalitatea trecutului ei, dincolo de amintirile difuze ale lui Paul D, pentru mine Toni Morrison a pierdut o piesa din puzzle, piesa care face diferenta dintre un roman bun, expresiv, care merita citit cu atentie, si unul genial, care te lasa fara cuvinte.   

Ziua ananasului

Cand spun 1 iunie, prima amintire care-mi vine in minte este ananasul. Un fruct mare, zemos, verde galbui, zimtat, un ananas intreg, netaiat, proaspat, fara a fi pus in cutii. Mereu am fost innebunita dupa el, asa cum 1 iunie a reprezentat mereu pentru mine o zi altfel ... E logic, e ironic? Poate ca e nevoie de a avea un copil alaturi de tine pentru a constientiza inocienta si tot ceea ce iti ofera niste manuti micute, poate ca e nevoie de amintiri, de ecouri si de umbre pentru a invata sa asculti copilul din tine, poate ... sunt atat de multi de poate, nu? 

Oricum ar fi, nu am fost niciodata fana sarbatorilor. Craciunul si Pastele sunt incarcate de „muuulta treaba” si de sfanta evlavie pentru a te mai bucura de ceva, Revelionul e ziua care o urasc cel mai mult pentru ca nimeni nu tine cont de lucrurile simple pe care mi le doresc, pentru respectul pentru noul an vs. propria persoana si alte lucruri marunte; celelalte sarbatori aduc circ, muzica, mici, inimioare, bere, zgomot si kitch in oras. Astazi insa, copiii alearga incolo si incoace, rad si ne invata atatea lucruri simple, un ananas sta pe masa, un catelus sau o pisica ne fura un zambet ... de ce lucrurile trebuie sa fie mereu prea complicate?

 Asa ca azi am vrut sa fie altfel, pentru ca pentru mine, 1 iunie va fi mereu ziua tuturor oamenilor care mai pastreaza macar o farama de inocenta in sufletele lor. Astazi m-am asezat pe o banca, la umbra, si am citit asa cum faceam cu-n veac in urma, nestingarita de rasetele si trotinetele din jur. Apoi m-am plimbat prin soare, luand-o incet la vale, cu un insotitor diferit, cu mustati si cativa puricei (cine ar fi crezut?!) ... de mult nu m-a mai insotit cineva in plimbarile mele, de mult nu mi-am mai amintit de un fluture, de o bara galbena, de o zi de iarna ... si taras, taras, am plecat la amiaza in lumea lor, plina de floricele, cantecele si poezii ... 

Today has been ok. Pentru astfel de zile, speciale, diferite, care ne apartin, mai conteaza oare si celelalte detalii? ...