Cand spun 1 iunie, prima amintire care-mi vine in minte este ananasul. Un fruct mare, zemos, verde galbui, zimtat, un ananas intreg, netaiat, proaspat, fara a fi pus in cutii. Mereu am fost innebunita dupa el, asa cum 1 iunie a reprezentat mereu pentru mine o zi altfel ... E logic, e ironic? Poate ca e nevoie de a avea un copil alaturi de tine pentru a constientiza inocienta si tot ceea ce iti ofera niste manuti micute, poate ca e nevoie de amintiri, de ecouri si de umbre pentru a invata sa asculti copilul din tine, poate ... sunt atat de multi de poate, nu?
Oricum ar fi, nu am fost niciodata fana sarbatorilor. Craciunul si Pastele sunt incarcate de „muuulta treaba” si de sfanta evlavie pentru a te mai bucura de ceva, Revelionul e ziua care o urasc cel mai mult pentru ca nimeni nu tine cont de lucrurile simple pe care mi le doresc, pentru respectul pentru noul an vs. propria persoana si alte lucruri marunte; celelalte sarbatori aduc circ, muzica, mici, inimioare, bere, zgomot si kitch in oras. Astazi insa, copiii alearga incolo si incoace, rad si ne invata atatea lucruri simple, un ananas sta pe masa, un catelus sau o pisica ne fura un zambet ... de ce lucrurile trebuie sa fie mereu prea complicate?
Asa ca azi am vrut sa fie altfel, pentru ca pentru mine, 1 iunie va fi mereu ziua tuturor oamenilor care mai pastreaza macar o farama de inocenta in sufletele lor. Astazi m-am asezat pe o banca, la umbra, si am citit asa cum faceam cu-n veac in urma, nestingarita de rasetele si trotinetele din jur. Apoi m-am plimbat prin soare, luand-o incet la vale, cu un insotitor diferit, cu mustati si cativa puricei (cine ar fi crezut?!) ... de mult nu m-a mai insotit cineva in plimbarile mele, de mult nu mi-am mai amintit de un fluture, de o bara galbena, de o zi de iarna ... si taras, taras, am plecat la amiaza in lumea lor, plina de floricele, cantecele si poezii ...
Today has been ok. Pentru astfel de zile, speciale, diferite, care ne apartin, mai conteaza oare si celelalte detalii? ...
Nu e nici un fel de zi acest 1 iunie, din pacate. O fi, pentru cei care își sărbătoresc ziua de naștere, aniversarea căsătoriei, a copiilor lor. În rest, e zero. E un 8 martie al copiilor. Copiii aleargă fără nevoia unei zile anume desemnate pentru acest lucru. Din fericire, copiii nu-s atît de condiționați cronologic și calendaristic ca noi, adulții. Timpul lor are alte dimensiuni, nu este fărâmițat maniacal.
ReplyDeletePoate ca si acesta e marele farmec al celor mici: carpe diem, faptul ca nu au nevoie de o zi speciala ... Noi, astia mari, avem uneori nevoie de o sumedenie de lucruri pentru a zambi, iar ei gasesc mereu ceva interesant in lucruri simple, de zi cu zi (un stegulet, o bulinuta, o felie de tort, etc). Si tot noi, cei mari, planificam pentru 1 iunie serbari/concursuri/excursii etc, evenimente necerute de copii, care din fericire nu acapareaza intreaga tara, ca-n cazul lui 8 martie sau altele ... E o "sarbatoare" tacuta (paradoxal cu galagia celor mici :)) ), linistita, simpla, diferita de tot balciul sarbatorilor ... :)
ReplyDeleteAșa este!
ReplyDelete