Nora si vulnerabilitatea de zi cu zi

 Cand ma gandesc la Nora Iuga ma gandesc automat la vulnerabilitate; mi-e teama sa imi arat propria vulnerabilitate, desi imi place sa o zaresc si sa o protejez in ceilalti, sa fiu acel catcher in the rye. Pentru ca dupa mine a avea curajul sa o arati denota incredere in celalalt si paradoxal tarie - in fata posibilitatii de a nu fi vazut/auzit/prins de celalalt. Si mai e un cuvant pe care il asociez cu vulnerabilitate si cu Nora: poezie - exista lirism, si tot ceea ce e definit prin poezie in capacitatea de a renunta la masti, si la constructii sociale, a fi cu celalalt sau pe o coala de hartie in interiorul zidurilor ridicate peste alte ziduri. Asta inseamna randurile Norei Iuga pentru mine. 

Labirinturi

Mă regăsesc în/prin rândurile lui Cărtărescu, nu neapărat printr-un personaj, ci prin labirintul prozei sale. Labirint întortocheat, familiar, în care te simți acasă, labirint haotic, care în anumite pagini și încăperi alină, calmează și te face să uiți de lumea exterioară, și-n același timp alte rânduri te fac să-ți întorci privirea spre tine însăți și să-ți privești în ochi starea de angoasă, să descui cotloane zăvorâte și să-ți resimți tot ce e dedesubtul amorțirii tale ... încotro?

,,Este vinul chinului sufletesc, al lacrimilor de sânge, al dragostei ne-mpărtășite, al urii neputincioase, al umilinței, al remușcării, al adunării păcatelor și ticăloșiilor în sufletul omului matur. Era vinul căutării disperate-a lui Dumnezeu, vinul amar al nemaigăsirii lui, teroarea fără margini a copilului rătăcit în mulțime, cu mânuța scăpată din mâna mamei sale, pe care n-o va mai revedea niciodată. Vinul speciilor ce se sting, al civilizațiilor ce dispar, vinul sfârșitului de neocolit al umanității, al ștergerii de sub stele a fiilor și fiicelor noastre, vinul trilioanelor de ani ce ne vor acoperi ca un pământ tăcut. Vinul promisiunii că vom fi Dumnezei și-al neputinței de-a fi, vinul promisiunii nemuririi și-al dispariției noastre eterne. Poate acesta-i destinul și sensul lucidității noastre de-o clipă: un strop infim de suferință stors din trupul nostru când s-a copt îndeajuns. Poate de-aceea suntem cu toții striviți atât de brutal. E nevoie de miliarde ca să umple-un pahar, paharul plin pân-la buză și revărsându-se al nenorocirii și sfințeniei ființei noastre.”

(Orbitor – Corpul, pp.501-502)

Wild Geese

"You do not have to be good.

You do not have to walk on your knees

for a hundred miles through the desert repenting.

You only have to let the soft animal of your body

love what it loves.

Tell me about despair, yours, and I will tell you mine.

Meanwhile the world goes on.

Meanwhile the sun and the clear pebbles of the rain

are moving across the landscapes,

over the prairies and the deep trees,

the mountains and the rivers.

Meanwhile the wild geese, high in the clean blue air,

are heading home again.

Whoever you are, no matter how lonely,

the world offers itself to your imagination,

calls to you like the wild geese, harsh and exciting -

over and over announcing your place

in the family of things."

                              (Mary Olver - http://www.phys.unm.edu/~tw/fas/yits/archive/oliver_wildgeese.html)