Subscribe

* indicates required

November 8, 2010

Tara de Carton si Vata

Şsst! E calm aici. O ţară fără soare, fără clădiri, fără oameni. Ca un peron al lui Paler. Şi aici nisipul încă mai e ud de valurile unui potop. Mă joc în nisip şi zâmbesc. Eu ZAMBESC. Mă joc în nisip şi construiesc castele din nisip, o mască, un nou început, construiesc un soare pentru ţara mea. Să-l înalţ sus de tot pe cerul mov. E mov pentru că aşa vreau eu, iar maine daca vreau, va fi verde. O poveste mă gâdilă-n gând, dar sunt prea încăpăţânată, prea ocupată cu nisipul de aici. Si povestea mea e incapatanata si mă gâdilă mai tare: în somn, în tramvaie, pe stradă. Un vânticel rece îmi şopteşte că toată vremea de dincolo, toată toamna asta caldă e liniştea dinaintea furtunii a iernii pe care o iubeşti. Şi zâmbesc din nou.

Mă atingi pe umăr şi-mi zâmbeşti. Şi fără cuvinte, îţi spun să te aşezi în dreapta mea şi să te joci cu mine, să mă asculţi. Pe mine, nu pe ele. Dar am uitat limbajul tău şi nu înţelegi ce zic, aşa că te ascult eu pe tine. Îmi arăţi marea din faţa mea, uriaşă, liniştită, şi rosteşti cuvintele magice care o trezesc. Ma uit la tine si nu intelegi ca sunt mic si nu pot intelege tot, ca nu pot sa cred tot, ca-mi este teama. Aş vrea să plâng şi să m-ascund, dar … şi toate fantomele şi toate măştile fac cerc în jurul meu pentru a mă adăposti de TOT. Aleg să le alung si sa stau aici, să privesc valurile care vin, care trec, aleg să-mi construiesc o lună şi-un soare, un eu şi o identitate, un ego şi o viaţă. Mă joc aici, construiesc incet şi e calm. Şsst!  Te rog, nu mă trezi.


Ţara de carton şi vata

 Eugen Ionesco

În ţara ceea nu deosebeşti piatra
de pasăre sau duh:
sunt de vată şi carton. 

Cine vrea îşi scoate sufletul,
îl pune alături
şi-l priveşte ca pe o fiinţă streină:
am zărit duhuri de pomi, de păsări, de oameni.

Oamenii-păpuşi cântă rugăciune mută:
Dumnezeul lor are barbă albă.
Oameni păpuşi şi duhuri de vată!
Zâmbete de pastă!
Pomi de cauciuc!

Ochi candizi şi ficşi!
Culorile sunt palide, nu ţipă.
Spaţiul are doi metri cubi.

Focul e o cârpă roşie şi îl iei cu mâna.

Ţara asta a mâzgălit-o, pe carton, un copil.
Copilul visează: nu-l trezi.



No comments:

Post a Comment

Joy/Vertigo

No matter what the future holds, there is the moment of today of pure  joy, which reminded me of the first novel I read long time ago by Pau...