"It is better to lose your pride with someone you love rather than to lose that someone you love with your useless pride."
LAST WORDS… aren’t always the words that you feel and mean. We scream, we cry, we let our pride rule our actions, not taking into account our hearts. Because in the name of pride, we forget about clocks, saying that for the rest we shall have Time. Even You forgot this, even You forgot me. So dear Pride, let me tell you some things in the name of myself, in the name of souls and hearts.
You’re a fool. This is my beginning. It is said that you never forget, but this time, you forgot so many things! And you ignored, you forgot me. You let your angriness swallow everything that mattered, you attacked your own God, you broke rules. And it is said that you’re fond of rules, isn’t it?
You’re afraid. The more you love, the more you’re afraid; the more afraid you are, the more you attack. It wasn’t nice. You felt angriness from the bottom of our pride; now you feel remorse from the bottom of your heart. Feel ME deep, under your skin. Remember? It’s your own wish, and if you’re so self-destructive, why don’t you let the others LIVE and BE HAPPY? So, let’s die a little, just a little, let’s feel it in order to think of last words, love, friendship and pride. What do you choose now?
You want to apologize, but you can’t. Because you said too much, because you’re aware of this. You want to say the real things now, the things that matter, the things that you value, the things that you worship. But you’re afraid that all your words will be seen as hypocrisy now. This is the worst thing that hurt us, isn’t it? Doubt towards you. Doubt towards soul. Doubt of your friendship. And in reality, things are a little different, aren’t they? She’s not the one who owns you anything; YOU are the one that in all your lifetime, can’t thank her enough. Lots to say here, isn't it? Too complicated, right? And you weren’t angry towards the present, ‘cause you’re always controlled by your own past, ‘cause you don’t feel this wound, that yes, it’s a shit, but you feel the other one, that hollowed your soul.
What about now? Dear sweetie, only Death teaches you to live. Why don’t you see Life, why don’t you learn from it? She was so damn right, isn’t she? And she touched again that wound. Cry now, hear me next to you and yes, you can’t do quite anything to stop me, hear the tocks on your walls, on your TIME, on your last words. Feel and Think. In the name of soul.
" A mea e răzbunarea, eu voi răsplăti."
ReplyDeletePentru că poţi alege să mori şi să nu-ţi pierzi orgolul, decât să sfârşeşti într-o cruntă incertitudine. Oamenii sunt atât de schimbători, încât nu se merită să mori pentru nimic ce este legat de mizerabila lor existenţă.
Si unde este optimismul de care vorbeai pe undeva?
ReplyDeleteDa, pentru 99% din suprafata globului, merita sa mori, spunandu-ti parerea, ripostand, fiind tu insati. Pentru dreptate, pentru acel NON SERVIAM. Si in 99% dintre cazuri, believe me, this is what I'm doing. Dar mai exista si o proportie de 1% in care Omul este mai important decat toata mandria noastra, mai ales atunci cand noi suntem cei care am gresit. In toata "mizerabila existenta", o data la 10 ani mai gasim si un Om diferit de ceilalti, un Om care se potriveste cu definitia noastra de a fi uman, pe care-l "iubim pana la capat", ca sa folosesc cuvintele lui Liiceanu. Sunt prieteni, profesori, mentori, oameni care-ti intind o mana, si se ascund acolo unde te astepti mai putin. Si stii ce se mai intampla? Ascultam de vocea mandriei, supunand la tacerea vocea inimii, a ceea ce suntem cu adevarat, renuntam, ironic, la noi insine, in the name of pride. Pentru ca mereu credem ca vom avea Timp. Timpul asta poate fi un pic cam inselator ... azi ne este prieten, maine dusman, poimane fugim contra lui, vrand mereu si mereu sa facem mai multe ... pt ca la urma urmei, ce inseamna, cum definim "a trai"?
THANK YOU for the comment! :)
Nu ştiu de ce, dar optimismul meu se rezumă doar la cei pe care-i iubesc. Pentru ei aş fi în stare să renunţ la orice dram de mândrie nesăbuită sau fie ea şi bine întemeiată, însă acum nu şi pentru ceilalţi. Iar acum intervine un "depinde".. Un "depinde" care cântăreşte destul de mult. Şi cred că tot ceea ce-mi rămâne pur în lumea asta este speranţa. Speranţa că va exista cineva care mă va face mai bună. Şi să mă ridice de câte ori am să cad şi-am să cred că n-am să mai am puterea să mă ridic..
ReplyDeleteInteleg (si simt) perfect ce zici. Cred ca toti dintre noi avem propria noastra lume pe care ne-o creeem si in care ne izolam ... aici vrem sa fim intelesi, acceptati asa cum suntem, iubiti. Si de la aceasta "lume" acceptam orice pana la un anumit punct. Pana la acel The Unforgivable Thing. Mandria e partea rebela din noi, partea care nu iarta, care se razvrateste atunci cand este calcata in picioare, care nu mai asculta de sentimente sau ratiune ... ma intreb ce am putea castiga daca am folosi-o si aici, in lumea noastra, daca am lasa-o sa vorbeasca tot timpul ... adevarul gol golut e ca avem nevoie mai mult de oamenii din lumea pe care ne-am creat-o - pt a invata sa fim mai buni, sa speram, etc - decat orice dram de mandrie ...
ReplyDeleteThanks a lot for that extremely cool post.
ReplyDelete