Așteptări și ateismul de zi cu zi

Am fost învățați să nu mai credem în nimeni și-n nimic. Fie prin sfaturile celor din jur, fie prin experiențele pe care le-am avut, fie de oamenii care ne-au înconjurat. Se întâmplă însă uneori să lăsăm garda jos și să ne simțim în siguranță, să începem fără să vrem să avem așteptări ... iar în momentul acela, când te aștepți cel mai puțin, să ți-o iei. Să-ți amintești de lecțiile pe care nu ai vrut să le auzi, să conștientizezi, prin ceea ce simți, că da, ai nutrit așteptări.

Și o iei de la capăt. Cu neîncrederea în tine, cu abilitățile pe care le ai, cu ateismul/frica ta de-a te încrede în oameni, și-n tine. Și să treci în cealaltă parte, să înțelegi de ce oamenii fug prin tot felul de șiretlicuri de viața de zi cu zi. Pentru că da, într-o formă sau alta, cu toții avem nevoie de o validare.

Life and freedom

"But I hear the music

I feel the beat

And for a moment

When I'm dancing, I am free"

L.I.F.E. With its sound and fury, its multitude of greyness and colours, its lack of meaning and search for one, with its highs and lows. Somehow, it’s funny how when you are already down, all the bad things start to gather and to push you directly at the bottom of the ocean. But we keep moving and swimming, fighting our demons, our memories, our bad decisions, or our fears.

I dream of all the mountains that perhaps I will never climb, and all the places that probably I won’t see, I miss all the right, different people that maybe I will never meet, and I feel all the words that I won’t put on a piece of paper. I used to think that I know what I want from life, but now I changed this meaning with my search for peace, stability, and beating hearts, not in the world of ignorance, but in my kind of world. And for freedom, in all the things, with all my demons and insanity, inside my memories, always seeking in everything and everyone the music, the beat, the burn, because I am and for me 

 “[...]the only people [...] are the mad ones, the ones who are mad to live, mad to talk, mad to be saved, desirous of everything at the same time, the ones who never yawn or say a commonplace thing, but burn, burn, burn like fabulous yellow roman candles exploding like spiders across the stars and in the middle you see the blue centerlight pop and everybody goes “Awww!” (Jack Kerouac, The Road).