Rădăcini

 ,,Cei care râvnesc la un loc sunt bântuiți de lăcomie, cei care bâjbie prin timp sunt arși de dor...” (Nora Iuga)

Am dat astăzi de acest rând care descrie cel mai bine starea de acum. Am înotat atât de mult în sens opus rădăcinilor că nici nu mai știu de când am început. Se spune că atunci când ești la final, îți revezi viața prin fața ochilor. Cam așa se întâmplă când pierzi pe cineva care a contat... ești prins în altceva și brusc te trezești bâjbâind prin timp, amintindu-ți plimbări lungi, verande vechi, și frânturi de cuvinte.

Am zis de atâtea ori nu mai pot în ultimul timp că nici eu nu mă mai cred. Cazi, te ridici, te târâi, cazi din nou, iar te ridici. Pe pilot automat. Până te simți sugrumat de toate rădăcinile care te-nconjoară, tras înapoi, încercând să găsești o fărâmă de coerență. Și de speranță. 

Nora Iuga & ....

Cred că orașul meu preferat din România este Sibiul, oraș neîmânzit de amintiri, dar de care îmi e dor. A o citi pe Nora Iuga în Hipodrom e ca și cum m-aș plimba prin Hermannstadt, a lăsa frâu liber gândurilor, fără a le mai împărți în rațional și irațional/nebunie. Nora A și Nora B.

Sunt atâtea întoarceri și reîntoarceri în noi înșine. Atâtea constante, disocieri și labirinturi. Atâta nevoie de liniște pentru a ne auzi și atâta zgomot în noi înșine. În această întoarcere, nu am putut să-l străbat pe Ivo Andronic în Cronica din Travnik, carte pe care am abandonat-o pentru moment, și am avut nevoie de a respira, de a regăsi acea parte din mine care rimează cu proza Norei – intimă, feminină, lirică, cursivă, directă, fără încărcări stilistice.

Mă obosește uneori lumea cu regulile ei rigide, în a cărui realitate mă simt ca-ntr-o colivie, și-n a cărui ordine nu mă regăsesc. Iar atunci când acel zgomot din interior devine prea asurzitor, închizi ochii și începi să te plimbi printr-un Sibiu care nu-ți aparține, încercând să lași tot acel haos din minte liber. Și așa, puțin câte puțin, începi să respiri. 

 

Natural Blues

 When you are always there for everyone, probably the most difficult part is to have patience with yourself. It's difficult to show your vulnerability to others (and your physical limits). It's more difficult to acknowledge this vulnerability to yourself.