Cred că orașul meu preferat din România este Sibiul, oraș neîmânzit de amintiri, dar de care îmi e dor. A o citi pe Nora Iuga în Hipodrom e ca și cum m-aș plimba prin Hermannstadt, a lăsa frâu liber gândurilor, fără a le mai împărți în rațional și irațional/nebunie. Nora A și Nora B.
Sunt atâtea întoarceri și reîntoarceri în noi
înșine. Atâtea constante, disocieri și labirinturi. Atâta nevoie de liniște
pentru a ne auzi și atâta zgomot în noi înșine. În această întoarcere, nu am
putut să-l străbat pe Ivo Andronic în Cronica din Travnik, carte pe care
am abandonat-o pentru moment, și am avut nevoie de a respira, de a regăsi acea
parte din mine care rimează cu proza Norei – intimă, feminină, lirică, cursivă,
directă, fără încărcări stilistice.
Mă obosește uneori lumea cu regulile ei rigide, în a cărui realitate mă simt ca-ntr-o colivie, și-n a cărui ordine nu mă regăsesc. Iar atunci când acel zgomot din interior devine prea asurzitor, închizi ochii și începi să te plimbi printr-un Sibiu care nu-ți aparține, încercând să lași tot acel haos din minte liber. Și așa, puțin câte puțin, începi să respiri.
No comments:
Post a Comment