,,Cei care râvnesc la un loc sunt bântuiți de lăcomie, cei care bâjbie prin timp sunt arși de dor...” (Nora Iuga)
Am dat astăzi de acest rând care descrie
cel mai bine starea de acum. Am înotat atât de mult în sens opus rădăcinilor că
nici nu mai știu de când am început. Se spune că atunci când ești la final, îți
revezi viața prin fața ochilor. Cam așa se întâmplă când pierzi pe cineva care
a contat... ești prins în altceva și brusc te trezești bâjbâind prin timp,
amintindu-ți plimbări lungi, verande vechi, și frânturi de cuvinte.
Am zis de atâtea ori nu mai pot în
ultimul timp că nici eu nu mă mai cred. Cazi, te ridici, te târâi, cazi din
nou, iar te ridici. Pe pilot automat. Până te simți sugrumat de toate
rădăcinile care te-nconjoară, tras înapoi, încercând să găsești o fărâmă de
coerență. Și de speranță.
No comments:
Post a Comment