Unchained

Oh, I am weak.Oh, I know I am vain.Take this weight from me,

Let my spirit be unchained.

Rushdie isi incepea controversatul roman prin urmatoarea fraza: To be born again, first you must die.Si intr-un sens alegoric, avea dreptate. Pentru a te intoarce la vechiul drum trebuie sa-ti trosneasca fiecare particica din tine, fiecare amintire, fiecare refulare, fiecare joc cu tine insati. Pentru a te naste din nou in punctul 0, trebuie sa ai nevoie de toata energia aclamata/blamata - cea pe care o imparteai si celorlati fara sa simti ca dadeai ceva - doar pentru tine, energie ce ridica, energie ce doboara ...

In ultimele saptamani am simtit dorinta bizara de a fuma tigara dupa tigara, de a aprinde una, jucandu-ma cu bricheta, de a privi fumul cum se ridica, risipindu-se in vazduh. Sunt eu, o fi presiunea din ultimele saptami, o fi alta?

Am lasat la o parte pachetul ala imaginar, incercand sa raman pironita-n realitate, incercand sa nu ma gandesc la cat de irationala pot fi, dar cata nevoie am de asta, de a nu ma mai gandi la cat imi este de teama, la vartejul tuturor lucrurilor de care ma tem, la zidul dinaintea mea ridicat de dorinta uriasa de a nu-i dezamagi pe cei ce cred in mine ...

Am ajuns astfel la o dupa-amiaza de vara, in fata unei cesti de cafea, cu o carte-n fata si o agenda pe jumatate mazgalita, privind catelul de sub tei, trandafirii uscati, ascultand linistea vantului si vocile din interiorul meu, amintindu-mi de o stare intima, citita demult, pe-un alt blog. Mi-era dor de a invata cu o cafea calda, dulce-amaruie in fata, a carui gust ramane ca o amintire in cerul gurii. Mi-era dor de un eu incapatanat, (aparent) surd la ceea ce are voie si ceea ce nu, la ceea ce e „normal” si la ceea ce e „ciudat”, de un eu satul sa stea atata amar de timp pe margine, incercand cu disperare sa-si bandajeze ranile facute de el, de altii ... But Time is short, isn’t it? Atat de scurt incat nu avem timp pentru regrete, pentru a-i judeca pe cei ce-i iubim, pentru a nu ierta, pentru a nu ignora ceea ce a fost, pentru a nu indrazni sa fim noi. 100 %, noi, aia irationali, jucausi, controversati, plini de energie, aia care fac lucrurile cele mai bizare din motive stiute doar de ei si poate de cei mai intimi prieteni ai lor.  

Orice ar fi, in urmatoarele zile, din tot ce a fost, va ramane doar un parfum de cafea, un ego obosit, infrant, dar liber. Vreau sa ma descatusez. De toata nebunia mea. De ultimele valuri dinauntrul meu.