Goodreads books: aici
Sunt doi ani de când mă chinui fie să citesc tot ceea ce
îmi propun, fie să mă așez din nou la masa de scris și să reușesc să îmi pun ordine-n gânduri. Cumva, tot ceea ce mă reprezintă a fost pus în acea lucrare finalizată
acum doi ani, și de atunci îmi tot spun că este timpul să ies din această pauză. Totodată, la fel ca o imagine din Theodoros, uneori simt acest blog ca o odaie goală, în care doar ecourile mele se aud și nu mai știu cât de auzite îmi sunt propriile cuvinte.
2023 a însemnat poate anumite cărți mai voluminoase, dar au
fost puține, la fel ca și-n 2022, și regret și cumva îmi reproșez asta. Ironic, și în 2022 tot 13 cărți au fost citite, dar cu vreo 1500 de pagini mai puține, deci poate ar trebui să mă încurajez cu asta. A fost
totuși un an în care am simțit nevoia de reîntoarceri la scriitorii
dragi, în care mă regăsesc. Mereu am avut acel sentiment de acasă cu o carte
bună în mână, pierdută în paginile ei. Până la ultima carte parcursă, am
încercat să înșir câteva cuvinte despre ce a însemnat acea carte pentru mine,
nu ca o recenzie, ci mai degrabă ca un memento pentru mine însămi și ca o
încercare de a mă reîntoarce printre cuvinte.
1. A
trăi pentru a-ți povesti viața, Gabriel
Garcia Marquez. Am citit această carte pentru că mi-era dor de Marquez și nu
mai știu câte dintre scrierile lui mi-au mai rămas necitite. Chiar dacă nu este
un roman, stilul lui Marquez își prinde cititorul chiar și-ntr-un volum de
memorii.
2. The Passenger,
Cormac McCarthy. "I suppose
in the end what we have to offer is only what we've lost." Simt că îi sunt datoare acestei cărți, și acestui
scriitor, cu o recenzie, începută de luni de zile, nici până acum finalizată. Mult
așteptatul roman, prin care McCarthy își ia rămas bun atât de la lumea
literară, cât și de la aceasta.
3. Stella
Maris, Cormac McCarthy –
volumul al doilea din The Passenger, cu o a doua voce de asta dată la
feminin. Mereu mi-a plăcut să primesc cărți-n dar, și de ceva ani mi-am făcut
un obicei ca la fiecare început de an care coincide cu zile de nașteri să îmi
iau câte-o carte, iar anul acesta au fost cele două cărți ale lui McCarthy.
4. Underworld,
Don DeLillo. Am scris câteva
rânduri despre ea aici, care merge de la istorie către indvid. O carte
mai dificilă, dar care se merită citită și pe care o aveam pe lista de lectură
de ceva ani.
5. O
sută șaptezeci și cinci de minute la mizil, Geo Bogza – mi-a fost dor de această carte, și de acest
scriitor, fără să o știu.
6. Tristețea
îngerilor, Jon Kalman Stefansson
– cărțile acestui scriitor merită a fi citite pentru poezia imaginilor din ele,
un McCarthy al cuvintelor într-o lume islandică.
7.
Inima
omului, Jon Kalman Stefansson
8. Sanctuary,
William Faulkner. Și de Faulkner
mi-a fost și îmi este dor, și chiar și după atâția ani de lecturi și analize,
Faulkner a reușit să mă impresioneze și prin acest mic roman. William Faulkner
a fost printre primii scriitori care m-au învățat arta povestirii și cât de
liniștitoare poate fi acea explorare a cuvintelor-labirint.
9. Norse
Mythology, Neil Gaiman. Nu a
reușit să mă captiveze, dar poate fi o lectură introductivă pentru cei
interesați în mitologie, mai ales la vârste fragede.
10. East of Eden, John Steinbeck. Nu știu cum de am lăsat această carte necitită până-n acest
an, recomandată într-o altă viață de un om drag, alături de Grapes of Wrath.
11. In the Country of Lost Things, Paul Auster. Mi-era dor de Auster, dar nu m-am încumetat
atunci la 4 3 2 1. O carte mai cenușie a acestui scriitor, dar care
merită citită.
12. Ora 25, Virgil
Gheorghiu. Am ajuns la această carte din nevoia și dorul acestui an de
socializare. O carte care mi-a plăcut, în special prima parte, diferită de ceea
ce se scria în acel timp, și care merită citită.
13. Theodoros, Mircea Cărtărescu. Am primit această carte fix acum un an, de la un om
foarte drag mie. Am început-o pe la începutul anului trecut, dar starea mea de
spirit nu a reușit atunci să străbată toată istoria și tot limbajul încărcat de arhaisme folosit în anumite pagini ale cărții. Abia pe la finalul anului, la a doua
încercare, am reușit să pătrund în ea și să am acel sentiment pe care îl am
adeseori citind cărțile lui Cărtărescu: să mă regăsesc pe mine, labirintul propriei
minți în labirintul creat de Cărtărescu, și la fel ca puzzle-urile pe care le
fac, îmi oferă claritate și ordine în gânduri. Despre istoria din Theodoros,
și singurătatea din ea, poate voi reuși cândva să scriu mai mult.