2023, cărți, reîntâlniri și reîntoarceri

Goodreads books: aici

Sunt doi ani de când mă chinui fie să citesc tot ceea ce îmi propun, fie să mă așez din nou la masa de scris și să reușesc să îmi pun ordine-n gânduri. Cumva, tot ceea ce mă reprezintă a fost pus în acea lucrare finalizată acum doi ani, și de atunci îmi tot spun că este timpul să ies din această pauză. Totodată, la fel ca o imagine din Theodoros, uneori simt acest blog ca o odaie goală, în care doar ecourile mele se aud și nu mai știu cât de auzite îmi sunt propriile cuvinte.

2023 a însemnat poate anumite cărți mai voluminoase, dar au fost puține, la fel ca și-n 2022, și regret și cumva îmi reproșez asta. Ironic, și în 2022 tot 13 cărți au fost citite, dar cu vreo 1500 de pagini mai puține, deci poate ar trebui să mă încurajez cu asta. A fost totuși un an în care am simțit nevoia de reîntoarceri la scriitorii dragi, în care mă regăsesc. Mereu am avut acel sentiment de acasă cu o carte bună în mână, pierdută în paginile ei. Până la ultima carte parcursă, am încercat să înșir câteva cuvinte despre ce a însemnat acea carte pentru mine, nu ca o recenzie, ci mai degrabă ca un memento pentru mine însămi și ca o încercare de a mă reîntoarce printre cuvinte.  

1.   A trăi pentru a-ți povesti viața, Gabriel Garcia Marquez. Am citit această carte pentru că mi-era dor de Marquez și nu mai știu câte dintre scrierile lui mi-au mai rămas necitite. Chiar dacă nu este un roman, stilul lui Marquez își prinde cititorul chiar și-ntr-un volum de memorii.

2. The Passenger, Cormac McCarthy. "I suppose in the end what we have to offer is only what we've lost." Simt că îi sunt datoare acestei cărți, și acestui scriitor, cu o recenzie, începută de luni de zile, nici până acum finalizată. Mult așteptatul roman, prin care McCarthy își ia rămas bun atât de la lumea literară, cât și de la aceasta.

3. Stella Maris, Cormac McCarthy – volumul al doilea din The Passenger, cu o a doua voce de asta dată la feminin. Mereu mi-a plăcut să primesc cărți-n dar, și de ceva ani mi-am făcut un obicei ca la fiecare început de an care coincide cu zile de nașteri să îmi iau câte-o carte, iar anul acesta au fost cele două cărți ale lui McCarthy.

4. Underworld, Don DeLillo. Am scris câteva rânduri despre ea aici, care merge de la istorie către indvid. O carte mai dificilă, dar care se merită citită și pe care o aveam pe lista de lectură de ceva ani.  

5. O sută șaptezeci și cinci de minute la mizil, Geo Bogza – mi-a fost dor de această carte, și de acest scriitor, fără să o știu.

6.  Tristețea îngerilor, Jon Kalman Stefansson – cărțile acestui scriitor merită a fi citite pentru poezia imaginilor din ele, un McCarthy al cuvintelor într-o lume islandică.

7.     Inima omului, Jon Kalman Stefansson

8. Sanctuary, William Faulkner. Și de Faulkner mi-a fost și îmi este dor, și chiar și după atâția ani de lecturi și analize, Faulkner a reușit să mă impresioneze și prin acest mic roman. William Faulkner a fost printre primii scriitori care m-au învățat arta povestirii și cât de liniștitoare poate fi acea explorare a cuvintelor-labirint.

9. Norse Mythology, Neil Gaiman. Nu a reușit să mă captiveze, dar poate fi o lectură introductivă pentru cei interesați în mitologie, mai ales la vârste fragede.

10.  East of Eden, John Steinbeck. Nu știu cum de am lăsat această carte necitită până-n acest an, recomandată într-o altă viață de un om drag, alături de Grapes of Wrath.

11.  In the Country of Lost Things, Paul Auster. Mi-era dor de Auster, dar nu m-am încumetat atunci la 4 3 2 1. O carte mai cenușie a acestui scriitor, dar care merită citită.

12.  Ora 25, Virgil Gheorghiu. Am ajuns la această carte din nevoia și dorul acestui an de socializare. O carte care mi-a plăcut, în special prima parte, diferită de ceea ce se scria în acel timp, și care merită citită.

13.  Theodoros, Mircea Cărtărescu. Am primit această carte fix acum un an, de la un om foarte drag mie. Am început-o pe la începutul anului trecut, dar starea mea de spirit nu a reușit atunci să străbată toată istoria și tot limbajul încărcat de arhaisme folosit în anumite pagini ale cărții. Abia pe la finalul anului, la a doua încercare, am reușit să pătrund în ea și să am acel sentiment pe care îl am adeseori citind cărțile lui Cărtărescu: să mă regăsesc pe mine, labirintul propriei minți în labirintul creat de Cărtărescu, și la fel ca puzzle-urile pe care le fac, îmi oferă claritate și ordine în gânduri. Despre istoria din Theodoros, și singurătatea din ea, poate voi reuși cândva să scriu mai mult.