La urma urmei, mi-e teama de eternitate ...
(Camera cu oglinzi, http://visul.florema.ro/camera-cu-oglinzi/)
Era o dimineata calda, cu parfum de cafea. O masa de lemn, cu teancuri de carti care asteptau cuminti sa fie citite, cu foi albe si simple, care chemau gandurile sa le umple cu Viata. E inca o zi de iarna afara, cu fulgi mici, zburand incet intr-un oras pe jumatate adormit. Si mai sunt eu, cea dintr-o dimineata calda, cea dintr-o zi cu zapada. Acelasi EU.
Viata este absurda. Ironica, un joc continuu, o cautare, o asteptare prelungita-n timp, in cautarea unui "Forever". Am invatat de mult ca viata este absurda. Din scrierile oamenilor pe care-i port mereu cu mine, carora le-am oferit un coltisor in Ithaca : Kafka, Joyce, Ionesco, Faulkner, Ibsen, Carver, Bulgakov, Marquez, Kazanstakis, Rushdie, Beauvoir, Woolf, Preda, Sartre si altii de care am uitat acum. Viata e un proces nedrept pentru toti dintre noi, cu acelasi verdict absurd. Si cu toate acestea, Ea mai poarta un miros de cafea, un zambet, o imbratisare, o amintire, o Clipa care ascunde in Ea eternitatea. Poate ca paradoxal, acesta este farmecul Vietii : e prea scurta, e doar o Clipa, iar aceasta Clipa e cu adevarat eternitatea noastra.
Mai e absurda la un nivel din care eu nu apartin. Societatea. E o lume intoarsa pe dos, in care adeseori cei slabi conduc, cei fara principii, fara o coloana vertebrala. E absurd pentru nefericirea prezenta in ea, nefericirea aceea prelunga, usturatoare, nedreapta. Numai ca vezi tu, Nefericirea ne invata sa apreciem Fericirea ascunsa intr-o ora, in oamenii pe care-i iubim, pe care-i avem alaturi, in bratele carora indraznim sa ne aruncam cand suntem secati de puteri.
E un teatru absurd, nedrept, pe care-l iubim. Pana la capat. Poate ca la urma urmei asta inseamna Fericirea: dorinta de a trai, de a creea o schimbare, de a respira, de a avea puterea sa spui “e ok”. E dorinta arzatoare de a astepta o noua zi, de a dori avid o schimbare, de a lenevi in dimineti pustii in paturi albe, de a privi un munte, un rau, un lac, o bucata de pamant, de a simti cu adevarat un fulg micut de nea …
Astazi este … Astazi. Privesc un nor, ma arunc intr-o amintire, ma prind de un gand de viitor … si la fel ca anul trecut, ca acum 22 de ani, ca maine, ca poimaine, raman EU. E 1 Martie, ziua ... in care se dau martisoare. E nostim ca nu-mi place primavara (sau mai bine zis, ea nu ma place pe mine). Si cu toate acestea, in loc de traditionalul ,,o primavara frumoasa", am decis sa spun celor dragi « te iubesc ». In felul meu profund, sacru. E destula superficialitate pe lume, asa ca altii o pot avea si pentru mine.
Mai sunt obsedata de Timp. Timpul e o … chestie ciudata, de care ma simt strans legata. "Feel it deep, under your skin". And God, how I feel it ! Pentru ca nu pot sa uit mai nimic, pentru ca astazi calc pe treptele unei noi zile si in acelasi timp imi simt calcaile scufundate intr-un nisip umed, usturator de fierbinte, adancindu-ma din ce in ce mai mult in amintiri. O zi suprapusa alteia, amintindu-ti fiecare secunda din precedenta, cautandu-te pe tine. Si te gasesti : intr-un nor, intr-un fulg, intr-o privire, intr-un cuvant. Pentru ca sunt sclava Cuvintelor. Si a Amintirilor.
http://raysithaca.blog.com/2010/03/02/god-games/
Silence is easy. Today, silence is easy. Who wants to live FOREVER? I do. “Forever is our Today”, so I want to live this Forever. Vreau sa dau Totul, si sa simt ca merita. Fiecare bataie de inima, fiecare amintire, fiecare Eu, fiecare noua zi.