La urma urmei, mi-e teama de eternitate ...
(Camera cu oglinzi, http://visul.florema.ro/camera-cu-oglinzi/)
Era o dimineata calda, cu parfum de cafea. O masa de lemn, cu teancuri de carti care asteptau cuminti sa fie citite, cu foi albe si simple, care chemau gandurile sa le umple cu Viata. E inca o zi de iarna afara, cu fulgi mici, zburand incet intr-un oras pe jumatate adormit. Si mai sunt eu, cea dintr-o dimineata calda, cea dintr-o zi cu zapada. Acelasi EU.
Viata este absurda. Ironica, un joc continuu, o cautare, o asteptare prelungita-n timp, in cautarea unui "Forever". Am invatat de mult ca viata este absurda. Din scrierile oamenilor pe care-i port mereu cu mine, carora le-am oferit un coltisor in Ithaca : Kafka, Joyce, Ionesco, Faulkner, Ibsen, Carver, Bulgakov, Marquez, Kazanstakis, Rushdie, Beauvoir, Woolf, Preda, Sartre si altii de care am uitat acum. Viata e un proces nedrept pentru toti dintre noi, cu acelasi verdict absurd. Si cu toate acestea, Ea mai poarta un miros de cafea, un zambet, o imbratisare, o amintire, o Clipa care ascunde in Ea eternitatea. Poate ca paradoxal, acesta este farmecul Vietii : e prea scurta, e doar o Clipa, iar aceasta Clipa e cu adevarat eternitatea noastra.
Mai e absurda la un nivel din care eu nu apartin. Societatea. E o lume intoarsa pe dos, in care adeseori cei slabi conduc, cei fara principii, fara o coloana vertebrala. E absurd pentru nefericirea prezenta in ea, nefericirea aceea prelunga, usturatoare, nedreapta. Numai ca vezi tu, Nefericirea ne invata sa apreciem Fericirea ascunsa intr-o ora, in oamenii pe care-i iubim, pe care-i avem alaturi, in bratele carora indraznim sa ne aruncam cand suntem secati de puteri.
E un teatru absurd, nedrept, pe care-l iubim. Pana la capat. Poate ca la urma urmei asta inseamna Fericirea: dorinta de a trai, de a creea o schimbare, de a respira, de a avea puterea sa spui “e ok”. E dorinta arzatoare de a astepta o noua zi, de a dori avid o schimbare, de a lenevi in dimineti pustii in paturi albe, de a privi un munte, un rau, un lac, o bucata de pamant, de a simti cu adevarat un fulg micut de nea …
Astazi este … Astazi. Privesc un nor, ma arunc intr-o amintire, ma prind de un gand de viitor … si la fel ca anul trecut, ca acum 22 de ani, ca maine, ca poimaine, raman EU. E 1 Martie, ziua ... in care se dau martisoare. E nostim ca nu-mi place primavara (sau mai bine zis, ea nu ma place pe mine). Si cu toate acestea, in loc de traditionalul ,,o primavara frumoasa", am decis sa spun celor dragi « te iubesc ». In felul meu profund, sacru. E destula superficialitate pe lume, asa ca altii o pot avea si pentru mine.
Mai sunt obsedata de Timp. Timpul e o … chestie ciudata, de care ma simt strans legata. "Feel it deep, under your skin". And God, how I feel it ! Pentru ca nu pot sa uit mai nimic, pentru ca astazi calc pe treptele unei noi zile si in acelasi timp imi simt calcaile scufundate intr-un nisip umed, usturator de fierbinte, adancindu-ma din ce in ce mai mult in amintiri. O zi suprapusa alteia, amintindu-ti fiecare secunda din precedenta, cautandu-te pe tine. Si te gasesti : intr-un nor, intr-un fulg, intr-o privire, intr-un cuvant. Pentru ca sunt sclava Cuvintelor. Si a Amintirilor.
http://raysithaca.blog.com/2010/03/02/god-games/
Silence is easy. Today, silence is easy. Who wants to live FOREVER? I do. “Forever is our Today”, so I want to live this Forever. Vreau sa dau Totul, si sa simt ca merita. Fiecare bataie de inima, fiecare amintire, fiecare Eu, fiecare noua zi.
Mi-a ramas infipt in minte titlul, cu acelasi raspuns interior invariabil din partea mea, ca o revolta: I Don't.
ReplyDeleteI don't want to live forever. I'd rather have quality than quantity. "Sa vezi Roma si-apoi sa mori", cum se zice, dar extrapoleaza la nivel existential. Sa traiesti un moment dupa care orice ai mai trai ar fi neglijabil. Eu zic ca e suficient macar sa vezi/intuiesti un astfel de moment- e ceva ce nu multi au parte sa experimenteze.
Dar citind finalul am inteles in ce sens vezi tu vesnicia. Face parte din noi, e o alegere a noastra. Si nu pot sa nu fiu de-acord cu tine.
De ce ii crezi tu pe cuvant pe niste oameni care au talentul scrisului si au facut din propria lor lume interioara, incluzand modul in care ei percep lumea, un "adevar" universal valabil? Pentru ei era absurda pentru ca nu o intelegeau - simpla experienta personala nu poate fi ceva valabil, toti traim si percepem in mod diferit acelasi nor, acelasi munte, aceeasi briza. Iar in toata povestea asta, perceptiile se pot schimba, dar norul ramane fizic nor, muntele e tot o stanca, briza indica tot existenta unor zone de presiune in atmosfera. Deci, adevarul obiectiv, factual, ramane acelasi si e universal valabil.
La fel si cu viata si diversele evenimente care se intampla. Poti afirma ca exista absurd doar in conditiile in care poti demonstra ca nu exista cauzalitate. In fond, nicaieri nu e nimic absurd, ci doar cauzalitate si iar cauzalitate. Atat timp cat toate fenomenele sociale sunt explicabile si au cauze cat se poate de evidente, singurul lucru absurd ar fi ca din vid/nimic sa apara niste bestiute d-astea materialiste si egoiste care sa ne conduca si sa faca regulile.
Tu insati admiti ca ea, viata, e o asteptare continua. In alt post spuneai ca ai obosit sa astepti. Noi ne asteptam pe noi, pana reusim sa cuprindem scopul, acel Forever pe care avem privilegiul sa il intuim.
Iar un proces nu poate fi absurd doar pentru ca implica durere, transformari, etc. De ce sa fie viata nedreapta? Doar pt ca la momentul actual nu sunt eu capabila sa percep toate implicatiile unui eveniment care ma afecteaza? Daca vrei ceva nu inseamna ca si ai nevoie de acel ceva. Aici e cheia multor concluzii gresite trase de multi scriitori inteligenti, de altfel.
Ma rezum doar la ideile astea. Si astept sa imi demonstrezi candva ca viata e absurda.