,,Poruncă
nouă dată vouă, zice Domnul, să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit
pe voi așa voi unul pe altul să vă iubiți.” (Ioan 13,34)
Suntem un popor al cărui rădăcini se împletesc puternic cu ortodoxismul, iar acest lucru îl putem vedea în datinile pe care le moștenim de la părinți, în satele românești, în mentalitatea primită, lăsată moștenire, și până la unii oameni care și-au pus amprenta asupra țării. În același timp, trăim într-o lume haotică, într-o continuă schimbare, în care oamenii par mai îndepărtați ca oricând de sacralitatea de care Jung sau Eliade vorbeau, o lume divizată, însă a oamenilor care au existat dintotdeauna: oameni cărora le pasă, cu rațiune și conștiință, oameni care nu se dedic de la nimic și care nu îi văd pe ceilalți sau ce lasă în urmă. Dincolo de bine și rău, ce rol mai joacă religia în zilele noastre?
Jurnalul fericirii, de Nicolae Steinhardt, în 662 de pagini, vorbește de acest refugiu, de binecuvântările ortodoxismului, de fericirea promisă, de blândețea lui Iisus, de cum un adevărat ortodox (sau om) ar trebui să se comporte, de ce creștinismul este religia ultimă a lumii, și cum această religie se împletește cu identitatea românească, cum noi suntem un popor ales de Dumnezeu (există oare popor pe această față a pământului care să nu creadă asta?). Pentru mine a fost însă o adevărată luptă pentru a duce la bun sfârșit această carte atât de elogiată. Am căutat în ea imagini, scene din închisoriile anilor 50-60, imagini ale comunismului, poate o apărare a religiei, o scurtă istorie a ,,devenirii” și le-am găsit pierdute, ca niște note de subsol, la adevăratul cuprins al cărții. E drept, pe lângă această propovăduire, am dat de idei expuse într-o manieră erudită, între comentarii literare, filosofice, bine scrise, care pentru mine au fost cele mai importante, dar care au dus însă mai mereu la binefacerile creștinismului și ale botezului.
Nu am fost așadar surprinsă când
am găsit criticile lui Norman Manea (Întoarcerea huliganului, sau în Curierul
de Est: dialog cu Edward Kanterian) și ale lui Adrian Marino aduse lui Steinhardt,
dar despre care se vorbește foarte puțin, despre posibila legătură a sa cu
legionarii și atacul asupra renunțării la religia în care s-a născut pentru a
fi acceptat ca român. Pentru cei interesați de subiect, pot citi cele două
cărți de mai sus sau, pentru niște recenzii/eseuri mai academice, pot intra aici sau aici.
În ciuda acestor fapte, Steinhardt prezintă în câteva pagini o lume întreagă în
spatele gratiilor, un microcosmos al lumii intelectuale, și mi-aș fi dorit
foarte mult să citesc mai mult despre aceasta, în loc de teologia prezentă în
memoriile sale.
- ,,Oricând e timpul de a face binele.” (93)
- ,,Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement adverbial circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.” (93)
- ,,Venit din afară unul făurit înăuntru, dar din altă plămadă, celălalt, ne descoperim în aceeași peste măsură de încântați și îndrăgostiți de tot ce este românesc.” (113)
- ,,Ca-ntotdeauna mă obsedează formula lui Sartre – Suntem osândiți la libertate – care nu-i lipisită de putere și nici de adevăr, chiar teologic. Și corectarea ei, de către Merleau-Ponty: suntem osândiți a da lucrurilor un sens.” (184)
- ,,Cel mai clar e însă Brice Parain, definitiv: Dacă vrem să fim liberi, nu trebuie să ne fie frică de a muri, asta-i tot.” 205
- ,,J.Paul Sartre: ,,Importat nu este să spui: Iată ce au făcut din mine ci: Iată ce am făcut eu din ceea ce au făcut din mine.” (391)
Cred că unul dintre cele mai
dificile subiecte de abordat și de înțeles este religia. Am crescut în această
credință, în teama pentru lumea de dincolo, cu acel Dumnezeu nemilos, care vede
absolut tot, și ne va da ce merităm pe lumea cealaltă. Am fost înconjurată atât
de oameni care cred cu tărie, și oameni care nu cred în nimic, oameni care merg
duminică de duminică la biserică și care nu au învățat niciodată să împartă, și
oameni atei/agnostici, care fac numai bine în jurul lor, așa cum știu doctori
foarte buni care încă mai cred într-un Dumnezeu și oameni care se încăpățânează
să respecte cu sfințenie fiecare obicei, fiecare literă din Biblie sau din ce
spune preotul. Cred în respectarea fiecărei credințe, a fiecărui om, a celor
care aleg să își aleagă propriul Dumnezeu și a celor care s-au oprit în a mai căuta
ceva. Nu cred că există o rasă mai bună, un gen mai bun, un popor ales, o
religie mai bună, așa cum nu cred că eu dețin adevărul absolut. Încerc însă să
dau ceea ce simt, dincolo de o răsplată sau vreun Dumnezeu.
Life is mostly froth and bubble;
Two things stand like stone:
Kindness in another’s trouble,
Courage in your own.
(Adam Lindsay Gordon, citat in N.S, 652-653)
No comments:
Post a Comment