Dincolo de istorie şi de viaţa Rusiei, ȋn Război şi pace Tolstoi proclamă simplitatea ȋn faţa gloriei. Hanna Bota, ȋn timpul călătoriei ei ȋn Vanuatu, printre triburi, se ȋntreabă dacă nu cumva esenţa vieţii este aici, ȋn simplitatea băştinaşilor, o simplitate umplută paradoxal de sacralitate. Transcendentalismul ne vorbeşte de impersonalitatea eului, de importanţa naturii ȋn viaţa noastră ... Ceea ce e şi mai interesant e că aceşti oamenii ce proclamă simplitatea nu sunt deloc simplii – fie au pus bazele unei noi culturi, fie s-au impus prin stilul lor, fie au depăşit graniţele culturale, de mentalitate, etc ... de ce oare e nevoie să treci peste anumite praguri, să te maturizezi, să pătrunzi cât mai mult ȋn labirintul vieţii, pentru ca ȋn final, să ȋncerci să le explici oamenilor că adevărata fericire e chiar ȋn faţa lor?... Şi oare noi, ăştia mici, chiar ȋi auzim?
Citim o carte pentru plăcere/pentru că ne plictisim/pentru că ne-a fost dată la şcoală/pentru că am văzut un film super după ea ... pentru că ... câţi oare dintre noi ȋnsă ȋnvăţăm ceva din ea? Câţi dintre noi auzim şi vocea scriitorului, din spatele tuturor poveştilor citite? Literatura e lumea unde fiecare poate veni cu propria interpretare, corect, dar cât de departe putem merge cu propriile interpretări, cât de mult putem ignora acea voce din spatele filelor? E ca şi cum am ȋncepe să ne construim o casă aici, un loc de joacă ȋn partea cealaltă, ne extindem pretutindeni şi dintr-o dată descoperim că ceea ce am construit a fost pus prea aproape de mare, că valurile ce existau dinaintea noastră ne-au distus ȋn câteva momente ȋntreaga muncă ... e imposibil de ignorat acea voce supremă (Dumnezeu sau ştiinţă), aşa cum şi-n literatură, fiecare interpretare a noastră, fie dusă prea departe, fie prea şubredă, poate fi oricând distrusă.
Ceea ce e mai interesant ȋn literatură, e că acest artist-dumnezeu, acest ,,Dumnezeu al creaţiei”, care ,,rămâne înlăuntrul sau îndărătul lucrării sale, sau dincolo de ea ori deasupra ei, nevăzut, subţiat până la nefiinţă, impasibil, curăţindu-şi unghiile” (Joyce), e om – omul care ascunde ȋn propria creaţie propria viaţă, cu TOT ceea ce a spus apropiaţiilor şi cu TOT ceea ce a ţinut numai pentru el, ȋnchis ȋn el, ţâşnind inconştient ȋn stratul creaţiei, cu toată viaţa neaccesibilă cititorului de peste ani. Pentru că aşa cum Liiceanu spunea ȋn una din cărţile lui, ȋn timp ce cititorii uită să mai vadă ȋn scriitor un om, prietenii acestui scriitor uită să-l mai vadă creator.
Există oameni care au vrut să ne ȋnveţe atâtea, oameni care au sacrificat totul pentru ...?, oameni care ne-au oferit formula fericirii, dar dintr-un motiv sau altul, au rămas imuni la ea ... Se vorbeşte atât de mult despre superficialitate, se scrie, se explică, pentru toate minţile, şi totuşi, mai bine de jumătate din glob e ignorantă ... priveşti spre exemplu ȋn ţara ta, ȋn oraşul tău şi vezi cum am gonit de ceva săptămâni prin magazine, pentru a avea casa cât mai curată, cadourile cele mai frumoase, bradul cel mai verde, tot ce ne trebuie pentru ca totul să fie perfect - ȋn casă, ȋn noi. De aceea nu-i uităm nici pe semenii noştri, donându-le câteva ţoale rupte, prăfuite, sau cumpărându-le câte ceva ...
E obligatoriu acum să intri ȋn cât mai multe “causes” (niciodată n-am ȋnţeles la ce ajută), poate arătând astfel că ne pasă … nu ştiu. Şi neapărat trebuie să urăm “Crăciun fericit” de la ȋnceputul lunii (sau de la sfârşitul lui noiembrie), pentru că acum suntem mai buni, mai fericiţi, dar cu mult mai ocupaţi de a-i auzi pe cei de lângă noi …
De ce trebuie sa fim mai buni doar acum? De ce trebuie sa ne facem urari numai acum? De ce trebuie sa ne pese doar acum? Si oare chiar ne pasa? … Citim carti, ascultam un anumit tip de muzica, facem poze la ornamentele din oras, la caravane, sau la pomii vesnic verzi, si gonim la propriu prin viata, orbi complet la DETALII … fara a mai privi un rasarit de soare, fara a mai reflecta, fara a mai chibzui, fara a ne asculta pe noi si pe cei din jurul nostru … suntem atat de multi acum, pe fata pamantului, putem calatori oriunde, avem zeci de prieteni, si totusi, am putea fi oare mai singuri decat acum?
No comments:
Post a Comment