Ninge pe Moldova ...

De fapt, nu ninge deloc ȋn Moldova. Ȋmi este dor să mă plimb ȋntr-un oraş ȋnzăpezit, să aud poveşti cu şi despre zăpadă, să văd dealuri pline de săniuţe, să-mi las gândurile furate de micii fulgi de nea ... ninge pe Moldova ȋn amintirile mele şi-n visele celor mici, buimăciţi acum de acest alfel de decembrie ...

Am aşteptat zăpada mai mult decât această vacanţă. Mi-am propus să finalizez proiectele ȋncepute, să-mi fac ordine ȋn fişe, ȋn cărţi, să văd ce fac cu disertaţia, dar singurul lucru de care-am fost ȋn stare până acum a fost să citesc vreo patru cărţi ȋn acelaşi timp şi să nu termin niciuna, să ȋncep o povestioară şi să mă blochez la jumătate, să mă gândesc la zecile de lucruri ce le am de făcut, dar să nu mă apuc serios de nimic ... aş vrea o vacanţă departe de aici, ȋn vârful unui munte, unde să uit de tot şi să străbat zilnic kilometri, să mă ,,arunc” cu săniuţa/schiurile de undeva, foarte de sus… aş vrea un patinoar uriaş şi gol, unde să-mi pot uita propriile gânduri ȋn sunetele patinelor … Poate că patinajul rămâne sportul meu preferat pentru că văd ȋn el o poveste, spusă uneori mai stângaci, alteori mai bine, o coală uriaşă de hârtie, ȋn care fiecare patinator are ceva de spus … iar ȋn acest decembrie ciudat, mă cert cu miile de cuvinte din mintea mea, iar fiecare literă aşezată pe suprafaţa albă pare mai departe de mine, mai stângace, mai obosită …ȋn fiecare iarnă aştept gheaţa şi zăpada, ȋn fiecare decembrie mi-e dor să patinez, pentru că acum, ȋn toată liniştea copiilor absenţi de pe străzi şi-n tot vacarmul din mintea mea, aş da orice să pot ȋnchide ochii şi să ajung pe-un patinoar gol, imens şi rece ...