Reality and Butterflies

Si cum ziceam, “it may be all gone tomorrow”. E ca un basm cu zane, spiridusi, dragoni si printese; voi il scrieti, il pictati, mi-l oferiti, iar eu sunt copilul care crede totul, care priveste cu ochii mari, tremurand, finalul. Numai ca vezi tu, inauntru nu mai gasesti inocenta pe care o cauti, ci doar o maturitate mai aparte intiparita pe zidurile Memoriei. Si inauntru este povestea mea, vie, curgandu-mi prin vene si printre caramizile de gheata, este ceea ce am invatat prin ignorarea propriilor sentimente. Si acum am de ales intre a ma asculta pe mine, cea care simte, priveste realitatea dezgolind-o de lirism si fluturi, si de a te asculta pe tine …

Ce e Real aici, in lume, in mine ? Imagineaza-ti un copil intr-un basm, intre doua lumi. Daca intinde mana spre stanga, isi regaseste lumea dinauntrul lui. Ceea ce e aici, ceea ce sunt, ceea ce simt, ceea ce dau e real. De la autodistrugere la protectie si cuvinte imbracate in fluturi, de la promisiuni la raspunsuri, de la gheata din interior pana la razele care ard. E iarna, e frig si totul e alb si rosu. Si sunt numai eu aici. Dar daca ma intorc spre dreapta, e atat de multa culoare, atatia fluturi care zboara printre frunze, iar acel copil alearga dupa ei, cazand si crezand in lumea unui basm. Numai ca inainte de a intra, de a spune ‘’Si aici e Real ‘’, un zid imens de gheata, ca un voal prea gros, nu ma lasa sa merg mai departe. Si il ating pentru a-l simti, pentru Amintiri. E ATAT de rece incat ma arde, dar e si el real … pentru ca e parte din mine. M-ai inlocuit. Lectia numarul unu, de la care totul pleaca. De ce nu si ei ? Cum sa mai crezi, sa spargi, sa simti ce e in sufletele lor , cum sa-ti opresti propria teama ? Si e granita dintre Eu si Ei, dintre Realitate si Fluturi. Fiecare promisiune a fost goala. Fiecare detaliu ignorat. Fiecare privire s-a ascuns. Fiecare sentiment a luat foc. Fiecare particica din mine, din ceea ce vreau si ceea ce sunt a devenit invizibila. Si ceea ce e cel mai ciudat, e ca aici am invatat ca fericirea lor e doar o iluzie, ca ceea ce simt, vad, traiesc aici e temelia lumii din stanga, temelia de la care fiecare bataie a inimii se ridica. Si din constientizarea iluziilor ridicam Realitatea. Stii cata energie dai in fiecare zi pentru a creea asta ?

Realitatea mea e rece, goala, cu sentimente care circula pe o singura banda : de la mine spre tine. E cea eterna, care ucide de la inceput fiecare lucru efemer, e cea din care basmele nu mai prind viata, dar care inca mai imparte orele in profan si sacru. Fluturii ce zboara spre mine sunt fluturi pe care ii iubesc si in care as vrea sa cred. Dar e atat, atat de greu ! Pentru ca sunt simbolul sperantei, al fericirii, a lumii de dincolo. As vrea sa-i prind si sa-i tin in palme, sa-i ascult si sa-i mai cred. Dar atunci cand terminati de povestit basmul vostru, cand imi soptiti ca nimic nu a fost real, atunci va luati toti fluturasii pe care i-ati aruncat spre mine, cu care m-am jucat, si-i prindeti in pioneze, pe zidul meu. Pentru amintiri. Pentru a invata sa nu mai cred, sa mai sper. Cu toti fluturii morti asezati de-a lungul unui zid chinezesc, INCA mai poti, mai vrei sa crezi?

 Pentru ca sunt din nou un copil care nu mai crede in basme, prins insa intr-unul. Totul e paradox si ironie. Cat ar mai costa inca un vis ? O clipa, o viata, un suflet ? Ce si cat conteaza ? Sa cred in mine, sa cred in tine ? Sa cer o zi, sa nu mai cer nimic, sa ma declar infranta ? Sa sper din nou sau sa zambesc in tacere, ironic, asteptand sa-mi spui ca nimic nu a fost real ? Sa ma arunc in val fara a sti sa inot, sau sa-l privesc cum trece ? Sa dau, sa cer, sa cred … ? Sa aleg : valul sau marea.