Personal Jesus

Nu cred in Dumnezeu, dar ii simt lipsa.

Julias Barnes

Someone who's there... 

A crede, a nu crede. Sarbatorile Iasului, cu imbulzeala lui, culorile lui gri si moarte, in ciuda kitsch-ului de pe strada, ma lasa cu un gust amar. Nu am inteles mai niciodata de ce oamenii se calca in picioare cateva zile pe an pentru a pune mana pe un corp ,,sfant”, ,,facator de minuni”, si apoi se intorc linistiti la sarmalele lor.  Nu am putut intelege zilele in care ,,nu se face treaba”, datinile alea stupide, in care se pupa icoane, maini, haine, aglomeratiile haotice, si constructia a cat mai multor biserici, cand sunt atatia oameni care ar avea nevoie de fondurile alea... Si totusi, exista un Dumnezeu inauntrul meu ce-l caut. Nu ma pot defini nici ca a believer, dar nici ca o atee. Mereu am fost atrasa de sacralitate si profanitate, iar din moment ce cred in acestea doua, si in umanitate, zic eu ca ultimul termen nu mi se potriveste.

Poate ca imi formez propria religie, si poate ca de asta Eliade ca istoric al religiilor, ca om de cultura, (si nu ca scriitor) imi este atat de drag. Pe lista obligatorie de lectura se numara si cartile lui din Istoria religiilor. A crede, a nu crede – nu e vorba de adoptarea  unei pracitici, a unei Biserici, a unui sfant. E o curiozitate, un alt fel de cautare, o negare si o acceptare. Credinta in orice (zeu, fiinta, principiu) e ceva intim, a priori poate, ceva innascut in noi insine, in valorile noastre. As vrea sa cunosc religiile lumii pentru vechea mea pasiune pentru istorie, pentru a (re)descoperi alte principii, alte mituri, alte mitologii.

Pe lista de la bookblog, unde am ramas datoare in vartejul din fiecare zi, s-a numarat si cartea lui Shashi Bhushan Dasgupta, despre Buddhismul tantric. Multe dureri de cap la anumite pagini, dar extrem de interesanta la altele. Ceea ce mi-a captat atentia a fost perspectiva asupra realitatii si acea amanare a propriei salvari pentru binele celorlalti, umanitatea cu care buddhismul din perioada Mahāyāna se caracterizeaza. Cel care a obtinut desavarsirea ramane pentru a ajuta lumea, se sacrifica pentru ea, ii arata o altfel de gandire/perspectiva, etc. Acest aspect mi-a amintit de Platon si de mitul pesterii, de acel paideia si de misiunea philosofului...

Dar, revenind in zilele noastre, mereu am vrut sa vad Omul ca pe o fiinta capabila de sentimente, de empatie, de a-l vedea si pe celalalt; omul care se poate descatusa din rutina sa, din ambitiile sale, din datoria sa de a fi si de a cauta acea fericire stereotipica, comuna tuturor. Instinctul de conservare, darwinismul, si lumea din jurul nostru ne invata sa ne punem pe noi inaintea celorlalti, sa privim in noi, si numai in noi, desi ironic, suntem guvernati in fiecare noua zi (si schimbati la un moment dat) tot de altii ca noi. Imi este greu uneori sa mai cred in aceasta umanitate, prin lectiile pe care viata mi le-a oferit, prin ceea ce vad zilnic, prin ceea ce unii m-au facut sa simt. Cioran, in Inspita de a exista spunea ca cel mai puternic om este cel care nu iubeste pe nimeni. E adevarat, e fals, e relativ...  Ei bine, pentru a ne cunoaste pe noi, poate ca ar fi bine sa incepem sa privim si-n ceilalti, sa fim constienti nu doar de prezenta lor (fizica), ci si de ceea ce cel/cea de langa noi simte sau il face sa se comporte intr-un anumit fel.

Peste toate iernile ce s-au asternut in mine, vreau sa mai cred in Om. In acela care intinde o mana unui copil ce cade, unui batran ce are nevoie de cineva alaturi, in Omul ce crede in prietenie, ce-si face timp pentru lucrurile alea marunte din viata lui, care stie sa spuna ,,multumesc” si sa ne caute nu doar atunci cand are nevoie de ajutor. In loc sa dam bani pe pomelnice, sa ne cautam mantuirea in notiuni abstracte, si apoi sa ne intoarcem acasa, inchizand ochii la cel/cea de langa noi, pierzandu-ne in barfele din fiecare zi, in propriile lamentari, de ce oare n-am incerca pentru inceput sa privim lumea si prin ochii celuilalt?

In paginile de filosofie, religie, istorie ale cartii lui Dasgupta, printre cuvintele incalcite si nenumaratele practici (absurde uneori), ceea ce mi-a ramas in minte este acest spirit de toleranta, de compasiune, de umanitate, in care cred probabil inca de la inceputuri.

 Mai mult de citit aici:

http://plato.stanford.edu/entries/nagarjuna/

http://mesosyn.com/myth2-12.html

http://en.wikipedia.org/wiki/Varahi

http://en.wikipedia.org/wiki/Vairocana

http://en.wikipedia.org/wiki/Vajrasattva

http://en.wikipedia.org/wiki/Dakini