Subscribe

* indicates required

October 28, 2011

Emotie de toamna

Mi-am facut un obicei prin a insira cateva cuvinte aici pentru cei dragi mie. Se intampla insa uneori sa fii secatuit de cuvinte, incapabil de a exprima cuvintele exacte (daca exista asa ceva), potrivite, pentru ceea ce este inauntrul tau, pentru ceea ce vrei sa dai, sa exprimi, sa oferi ... Purtam razboaie zi de zi, cu cei din jurul nostru, cu noi insine, visam la mai mult, mutam munti sau ne lasam coplesiti de durere; suntem duri sau delicati, energici sau doborati de oboseala, prinsi mereu in alte zeci si zeci de proiecte: la facultati, in scoli, pe bloguri, pe aici si pe acolo.Ce ne mai ramane in final? In toata agitatia asta numita Viata, pe care o iubim atat de mult, ne cladim adanc, in sufletele noastre, un edificiu afectiv in care ne retragem zi de zi ... pentru acest edificiu afectiv, cuvintele mele sunt de prisos ...


Ma intorc la unul dintre citatele mele preferate legate de acest edificiu afectiv, la o carte indragita nu pentru valoarea ei literara, ci pentru ceea ce exprima in randurile sale:


„Fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv. Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni – ei nu pot fi multi – pe care i-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul lui critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios. Acesti oameni putini, care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem, reprezinta, chit ca o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata. Fiecare om <<face fata>> la ce i se intampla pentru ca este protejat in felul acesta. Fara acest zid de fiinte iubite care ne inconjoara (indiferent ca ele sunt sau nu in viata), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti – covarsitoare uneori! -, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat.”


(Gabriel Liiceanu -Declaratie de iubire)

No comments:

Post a Comment

Joy/Vertigo

No matter what the future holds, there is the moment of today of pure  joy, which reminded me of the first novel I read long time ago by Pau...