Tăcerea cutreieră prin curţi fără să lase hârtii scrise, dintre cele pe care ulterior le vom numi operă. Tăcerea citeşte scrisori aşezată într-un balcon. (Roberto Bolano)
Mazgalesc cartile. Franturi de ganduri, scrise pe margine, sublinieri pe ici, pe colo, intrebari asezate pe un colt de pagina. Daca nu-i cartea mea, imi pregatesc caietul plin de notite, de foite colorate, si acestea mazgalite. Mazgalesc pagini albe cu ganduri razlete, visuri refulate, sentimente de care nu ma stiam in stare. Mi s-a intamplat de cateva ori sa cer opinia oamenilor pe care-i admir, pe care-i cred mai buni decat mine, mai pregatiti decat mine, in povestirile mele. Am primit ca raspuns „este faina” si atat, si m-am simtit jignita. Fara sublinieri, fara comentarii, fara intrebari. Am fost ferm convinsa atunci ca tot ceea ce am scris ar merita sa fie rupt in bucatele si sters din calculator cat mai repede. Mi s-a intamplat sa citesc la randul meu pagini scrise de altii, iar feed-back-ul meu a venit cu intrebari, comentarii, sublinieri, si paradoxal, am jignit fara sa vreau.
Gandim diferit, avem stiluri diferite, cerem altceva. Unii iubesc cartile siropoase, altii le urasc, unii admira stilul clasic, altii cer un strop de modernitate, unora le displac anumite teme, structuri, cuvinte, altii gasesc interesant ceea ce e hidos pentru ceilalti. Ar putea un scriitor sa-i impace pe toti?! La urma urmei, acesta e unul dintre farmecele literaturii ... si totusi, dincolo de comentariile alea bomboase din liceu sau chiar si din facultate, cati cititori pot vedea scriitorul ca o fiinta umana, cu propriile preferinte, propriile defecte, incercand prin scrierile sale sa se multumeasca pe sine, sa-si multumeasca cititorii, criticii ... de ce tine cont un om atunci cand scrie? Cat trebuie sa ia in considerare din sfaturile celorlalti si cat trebuie sa-si asculte propriul instinct?
In cartile citite recent, Bolaño ne spune ca a scris Anvers pentru el insusi, dar „nici de asta nu sunt foarte sigur.[...] Am scris aceasta carte pentru fantasme, singurele care au timp deoarece traiesc in afara timpului.” (Anvers, 7) Roman „anti-literatura”, reflectand in acelasi timp dragostea/nevoia sa pentru literatura. Wright, in Black Boy scrie o alta carte despre scriitori si negri ... in toate autobiografiile lor, aflam despre diferenta dintre ei si ceilalti, despre conflictele dintre ei si parinti, ei si societate, samd. Insa cred ca la un punct Wright exagereaza ... in timp ce Piri Thomas prezinta doar faptele din viata sa in Down These Mean Streets, nestand sa le analizeze, sa le explice, sa creeze execeze despre sentimentele sale, Wright schiteaza mai mult un erou decat un scriitor (negru). Milhail Bulgakov, in Roman teatral, schiteaza inca o data legatura stransa intre creator si creatie, intre drumul parcurs de o scriere de la creare pana la tiparire, drum atat de lung si intortocheat uneori incat insusi scriitorul nu-si mai poate recunoaste opera.
Cand citeam Bulgakov, Roman teatral, ma intrebam oare ce ar fi fost scriitorul acesta fara Maestrul si Margareta. Nu spun ca Roman teatral n-ar fi un roman bunicel, dar nu e extraordinar, iar pe alocuri lasa mult de dorit. Ca sa nu mai vorbesc de sfarsitul in coada de peste. Roman teatral, pe de cealalta parte, prezinta pe scurt un „showbiz scriitoricesc”, o lume parvenita, ipocrita, superficiala, a literatilor, in care cei care pun pret pe literatura sunt si aici niste ... „instrainati”. Desi nu se ridica la valoarea lui Bulgakov, stilul amintind pe alocuri de Amintiri din casa mortilor a lui Dostoievski, Roman teatral merita a fi citit pentru cei ce vor sa vada o evolutie in scriitor, gasind aici schite a unor teme dezvoltate ulterior. De asemenea, ideea de la care porneste, ar putea da de gandit oamenilor interesati de lumea literaturii ...
Bulgakov acorda un loc central actul scrierii, act central, vital, in viata unui scriitor. Maxudov, eroul romanului, scriitor ratat, mediocru, e dispus sa renunte la viata dupa refuzul revistelor literare de-al publica, Maestrul, din Maestrul si Margareta, devine o umbra a ceea ce fusese candva, e distrus si renunta la tot dupa un refuz similar. Bulgakov insusi, are parte de multe refuzuri in viata sa, multe scrieri nu-i sunt publicate, osciliaza intre teatru si proza, si paradoxal, dramatizarea romanului Garda Alba este interzisa in Rusia acelei vremi, desi este piesa preferata a lui Stalin. „Satira, fantastic, tragism.”
Un alt element ce ar trebui luat in seama la Bulgakov este legatura, mai mult sau mai putin conturata, cu Faust, cu Mefisto. Motto-ul din Maestrul si Margareta, atat de bine ales pentru mesajul transmis de romancier, pactul faustic, intors, privit din alte perspective ... aici Mefisto apare in delirul personajului principal, in personajul ce-l anunta ca romanul sau va fi publicat. Si oare actul scrierii, un razboi interior, pastrat inauntru, nu face parte dintr-un pact faustic?
