Poate că totul ni se trage de la prea multă singurătate sau de la teama de a singurătate. Conștientizăm cât de singuri și goi ne-am născut, conștientizăm că la fel vom părăsi această lume, în ciuda dorinței de a avea pe cineva la căpătâiul nostru. Încercăm să umplem golul acesta numit Viață cu tot felul de legături și fluturi, deși conștientizăm, mai mult sau mai puțin, că și acestea se pot rupe oricând. Numai că, vezi tu, paradoxal, nu cred că omul este făcut pentru singurătate. Trebuie să ne regăsim, să ne dăm, să comunicăm, să ne reflectăm în Celălalt. Iar Celălalt în noi.
Pentru mine, ,,memoria este identitate”, în toate culorile și formele ei. Uneori încercăm să uităm și am da orice pentru ca acele amintiri să piară din sufletul nostru, desi știm că acele amintiri-bumerang sunt cele care ne-au format și poate că nu am fi, fără ele, ceea ce suntem astăzi. Alteori izbucnim în hohote de râs în fața absurdului vieții, când nu ne mai rămâne altceva de făcut. ,,History is the nightmare from which I am trying to awake”, spunea un personaj drag mie, Istoria pe care inutil încercăm să o uităm, fie ea personală sau socială.
Și alteori, cei care tânjesc după o simplă întrebare sinceră de ,,ce mai faci”, după o îmbrățișare care ar putea înlocui o mie de cuvinte și explicații, după un moment de respiro în care să reieși din propria cochilie și de după toate zidurile în care te-ai baricadat, încep să scrie. Despre memorie și uitare. Despre mecanica iubirii și moarte. Despre istoria unei țări și istoria lor. Despre totul și nimic. Scriem pentru că ...
,,fiecare suferă la gândul că dispare, neauzit și nebăgat în seamă, într-un univers indiferent, și de aceea ține, cât mai e timp, să se transforme în universul propriilor sale cuvinte.” (127)
,,Scriem cărți pentru că odraslelor noastre nu le pasă de noi. Ne adresăm unei lumi anonime pentru că soția noastră își astupă urechile când îi vorbim.” 110
Și scriem pentru a încerca să ne facem auziți, pentru a ne regăsi pe noi, pentru a avea acea iluzie, pentru a umple golul dinăuntrul nostru ...
,,Căci toată viața omului printre semenii săi nu-i nimic altceva decât o luptă pentru a pune stăpânire pe urechea altuia. Tot misterul popularității Taminei stă în faptul că ea nu dorește să spună nimic despre ea. Îi acceptă, fără împotrivire, pe ocupanții urechii sale” (96)
Și pentru că, într-un ultim moment, înainte de a reînvăța cum e să înoți – înapoi spre tine, departe de ceea ce Memoria și Uitarea înseamnă – să conștientizezi câtă nevoie ai de acest Celălalt ...
,,Ceea ce o intriga pe Tamina erau întrebările pe care i le punea. Nu conținutul lor, ci simplul fapt că i le punea. O, Dumnezeule, de când nu-i mai pusese nimeni nici o întrebare! I se părea că trecuse de atunci o veșnicie!” (192)
No comments:
Post a Comment