Jocul de-a cuvintele

     Nu știu precis cum începem, cum alegem să ne scriem, sau poate cum suntem aleși. Nu știu câți dintre noi rămân pe acest drum, deși pe băncile liceului cu toții visăm colorat, în versuri. E poate o trăsătură a priori sau poate ceva format încă din primii ani de viață. La mine a început cu ,,a fost odată ca niciodată”, cu introvertirea mea prezentă încă de la grădiniță, cu basmele pe care le rescriam în minte și apoi pe-o coală de hârtie. A devenit apoi un sanctuar, un refugiu, blindându-mă în același timp în lumea de aici, în scris. A fost locul unde am fost eu, locul în care îmi puteam înșira gândurile fără a deranja pe cineva, locul unde puneam toată povara din mine și locul unde nu puteam fi judecată. 

     Nu știu cum s-a terminat sau dacă s-a terminat. Nu știu dacă am devenit un Cititor avid, care se simte viu, la el acasă prin scrierile lungi, întortocheate și haotice pentru că este un labirint înțeles, cunoscut încă de la început, sau un scriitor ratat, un scriitor fără o lucrare, un om pentru care scrisul și cititul va rămâne locul de respiro, locul în care am fost și voi rămâne Eu. 

     Știu cât de cathartic (și devastator) e scrisul pentru un om. Așa că am mai citit o carte, și încă una, și apoi alta, sustrăgându-mă astfel de la o întâlnire cu mine însămi. Știu că prin scris am învățat încet să mă deschid, să arăt vulnerabilitate, în niște caiete vechi, de mult uitate prin coridoarele amintirilor mele. Și că în afară de această excepție (și aici nu total), nu am mai învățat cum să ies de pe coala de hârtie. Din cochilia mea. 

     În singurătatea Omului, din care nimeni nu se poate sustrage cu adevărat, scrisul devine ușa către noi. Sau fereastra aia spartă, prin care încerci să respiri. Suntem ceea ce scriem și nimic altceva. E nebunie, e haosul în stare pură din noi, e acea ultimă întâlnire pe care vrei să o eviți, e jocul nostru, hora noastră cu propriile iele, cu și despre ,,cuvinte virginale, cuvinte puturoase, cuvinte cu raie, cuvinte care asalteaza ca viespile sau te linistesc ca racoarea, cuvinte fulgi, cuvinte cer, cuvinte metal”. Cuvinte care suntem noi.