E greu sa iti imaginezi o
lume fara Márquez. Sau sa iti imaginezi lumea lui Márquez. Sunt atatia
scriitori ale caror carti ,,le devoram” si apoi trecem grabiti la altele. Sunt insa unele scrieri pe care le purtam vesnic – sau cel putin in anii pe care ii
avem – in suflet, care ne-au modelat, ne-au facut sa plangem, sa traim emotiile unor personaje plamadite din Nimic ... carti care ne-au oferit mai mult decat o
perspectiva sau un mesaj profund.
Uitam adeseori de Omul din
spatele scriitorului. Omul cu neajunsurile lui, cu fragilitatea sa, cu setea de
viata, cu obiceiurile lui simple, cu obsesiile, gandurile, nebuniile, cu amintirile si cu delirul sau, toate acestea ajungand adeseori pe-o coala de hartie, imbracate in imaginatie si-n stil, in setea de perfectiune, creand o lume sau o alta definitie a Realitatii. Ce am fi fara carti, fara scriitori, fara cuvinte? Uitam sa ne mai gandim ca si acesti creatori, ale caror cuvinte ni s-au intiparit in suflet, sunt oameni, ca si noi. Dar uitam asta. Suntem prinsi in lumile lor si le oferim un altfel de statut. Cartile lor, cuvintele, vor trai vesnic, dar .... .
Sunt atatea suflete ce pier
in fiecare zi. Atatea cuvinte pe care le parcurgem in fiecare zi. Atatea
lucruri pe care le ignoram ... Si e greu, mult prea greu, sa crezi ca acel Patriarh al literaturii, Gabriel García Márquez, este dator, ca oricare dintre noi, cu o moarte,
mai mult sau mai putin anuntata.
No comments:
Post a Comment