La capatul noptii

Cum ar arăta o lume în care nu am mai ști să ne bucurăm de nimic? Plină de mizantropie, misoginie, cinism și fără niciun sentiment? Cum ar fi să treci prin viață astfel, sau viața să-ți dea o lecție care îți transformă întreaga existență și în care Binele nu mai există?

Am detestat personajele din La capătul nopții prin tot ceea ce ele exprimă, prin lipsa de umanitate și prin această lipsă a Binelui în care da, chiar cred. Cu toate acestea, ele exprimă o lume reală, acea parte pe care poate cei mai optimiști nu vor să o vadă, o lume vie aflată la capătul nopții, în care Celine chiar crede și pe care o explorează cu îndemânare, într-un stil masculin, clar, fără ezitări.

,,Nu pierdea niciun prilej mama să încerce să mă facă să cred că lumea e bună şi că făcuse mare bine că mă adusese pe lume. Era marele şiretlic al nepăsării materne această presupusa Providenta.” (209-210)

,,Mai vine şi vârsta, poate, trădătoarea, și ne amenință cu cei mai rău. N-ai destulă muzică în tine să faci viața să danseze, asta e. Toată tinerețea ţi s-a dus să moară de acum la capătul lumii, în linişte, în adevăr. Și unde să te mai duci oare, dacă nu mai ai în tine suficient delir adevărat? Adevărul. Iată o agonie fără sfârşit. Adevărul acestei lumi e moartea. Trebuie să alegi, să mori sau să minţi. Eu n-am putut niciodată să mă sinucid.” (241)

,,Egoismul fiinţelor care au fost amestecate în viața noastră, când te gândești la ele, bătrân, se dovedește incontestabil, aşa cum a fost de altfel, de oţel, de platină, și mult mai trainic decât timpul chiar.

Când ești tânăr, celor mai aride indiferenţe, celor mai cinice bădărănii ajungi să le găsești întotdeauna scuza unor ciudăţenii pasionale sau a nu știu căror semne ale unui inexpert romantism. Dar mai târziu, când viaţa ţi-a arătat de câtă șiretenie, de câtă cruzime și răutate are nevoie numai ca se mențină de bine de rău la 37 de grade, îți dai seama, ești pe deplin lămurit și bine plasat pentru a înțelege toate murdăriile de care e plin un trecut. E de ajuns în toate şi pentru toate să te contempli scrupulos pe tine însuți și starea de ticăloșie în care ai ajuns. Nici mister, nici candoare, ţi-ai halit toată poezia pentru că ai trăit prea mult. Mare neghiobie, viaţa asta. (253)

,,Descoperi în tot trecutul tău ridicol atâta ridicol, înşelătorie, credulitate că ai vrea să încetezi brusc să maí fii tânăr, să aştepţi ca tinereţea să te părăsească, să treacă pe lângă tine, s-o vezi plecând, îndepărtându-se, să-i vezi întreaga vanitate, să-ţi plimbi mâna prin golul ei, s-o mai vezi din nou trecând prin fața ta, și apoi odată plecată, să fii sigur că s-a dus tinerețea și, liniştit atunci dinspre partea ei, rămas singur, să treci uşor de cealaltă parte a timpului pentru a privi cu adevărat cum sunt oamenii şi lucrurile. (341)