Uneori viata pare a fi o piesa
absurda, in care ajungi sa te detasezi de propria persoana si sa privesti de
undeva din afara lucrurile care se intampla. Alteori aceasta nu este ,,cronica
unei morti anuntate”, ci se opreste sau se schimba cand te astepti mai putin.
Iar acest absurd pe care uneori il mai prindem din cand in cand la televizor
pare ceva indepartat, desprins dintr-o carte, care nu ni se poate intampla
noua. Pana se intampla, o data, de doua ori, de trei ori.
O singura data, lucrurile care mi-au
schimbat viata, au fost in cel mai ciudat mod posibil anuntate. Si atunci,
nimic nu mi-a stat in putere sa le schimb. Nu stiu cum se va termina totul, nu
stiu cum lucrurile se vor schimba, sau cat vor sta in aceeasi stagnare, nu stiu
cati dintre noi suntem constienti de lipsa de control pe care o avem. Nu stiu
cate depresii ne mai asteapta si daca cineva, candva, chiar va sti sa ne
asculte.
“Memory is identity”, si este cu
siguranta identitatea mea. Daca ar exista un Dumnezeu, i-as cere sa o pot lua
cu mine pentru ca in amintiri avem putinii oameni pe care ii indragim. Si
pentru asta, da, as lasa si acele amintiri care bantuie sa o mai faca o
vesnicie. Nu stiu cat am reusit sa fac aici, nu stiu daca am pus vreo amprenta
in viata cuiva, nu stiu daca am reusit sa fac o diferenta pe unde am calcat. Dar
as vrea ca putinii oameni care au facut pentru mine o diferenta sa o stie.
No comments:
Post a Comment