Încă nu e septembrie, încă nu e toamnă, încă nu sunt aici. E greu să
definești, să găsești cuvintele potrivite cu starea pe care o tot porți năucă
în tine, pe care o tot îngropi sub pragmatism și zidurile pe care le-ai tot
ridicat. Și-n minimalismul meu, pe care uneori aș vrea să-l sfarm în bucăți
pentru a mă face auzită dindărătul lui, găsesc cuvinte-oglindă, cuvinte-tăiușuri,
cuvinte din spatelele icebergului construit lăuntric în tine, care reflectă, care
trădează, care mă redau în acest ceas de vară târzie.
Voiam să rămân în septembrie ...
Nina Casian
Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;
voiam să-mi aprind într-o noapte
țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsa și gravă;
voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – și să lunec
odată cu vara în toamnă…
Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit…
No comments:
Post a Comment