As sfasia pagini de jurnal, si toate acele insemnari
postmoderne dintr-o epoca prea digitala, as sfasia amintirile, si zilele, si
parti din cine sunt. As rupe bucati din gandurile mele si le-as azvarli in
toate valurile care ma-nconjoara. Si m-as adanci si eu, odata cu ele, in mare,
in valuri, in tacere. As opri din mersul lui firesc un carusel si l-as face sa
se intoarca indarat, to the square one. As ingropa fiecare sunet dinainte de a
se naste, in cotloanele impaienjenite ale caselor modeste, prin dulapuri de
bucatarie, prin sifoniere, prin unghere, lasand ca praful sa se asterne peste
ele. Si tacerea. Primordiala, adanca, atotcuprinzatoare. As ucide fiecare cuvant,
fiecare silaba dinauntrul meu, si apoi as trage obloanele ferestrelor prin care
pot privi acea mare si acel alt eu zbatandu-se in ea. Le-as lua pe toate – si val,
si mare, si sunet, si gand – si le-as transforma in mici fulgi de nea,
oferindu-i omenirii. Pagini mazgalite sau ascunse-n vreun fisier, caruseluri
ruginite de povara propriilor amintiri … Ar ninge incet, ar ninge continuu, ar
ninge in tacere, fara durere, cu tot si peste tot ce-a fost scris candva de-un
alt Dumnezeu mai mare decat mine.
No comments:
Post a Comment