,,Fiece om este un bard al existentei proprii. Asa se alatura el lumii.
Caci a se elibera de visul lumii despre el este totodata pedeapsa si rasplata
lui.”
,,Sunt cărţi de care cu greu te apropii, ca
acele spaţii sacre, în care trebuie să te descalţi pentru a intra.” – cam
asa incepe recenzia ,,oficiala” a acestui roman, in care ma impotmolisem de
ceva vreme. Pentru ca proza lui McCarthy imi cere mie insami sa ma descalt, sa ma debarasez de ceea ce stiu
sau simt, sa ma expun, sa privesc dincolo
de. Si am incercat sa explic, sa gasesc cuvintele potrivite pentru o astfel
de carte. Asa ca, daca ar trebui sa descriu ultimul roman al frontierei, in
sunete si imagini, as folosi cantecul de mai sus si imaginea de pe una dintre
copertile editiei – o campie in flacari, pe cale de a fi stearsa de pe fata
pamantului. Si as mai adauga apoi o lista cu Johnny Cash.
Se nascuse in estul Texasului in 1867 si venise prin partile astea de
tanar. De-a lungul vietii lui se trecuse de la lampa cu petrol si de la cal si
caruta la avioane cu reactive si la bomba atomica dar nu asta era pricina
tulburarii lui. Pricina era faptul ca fata lui murise si tocmai cum vine asta
nu putea el sa priceapa.”
Cred
ca frontiera si proza lui McCarthy nu se limiteaza doar la ceea ce a fost intre
Mexic si America, sau la granita dintre o epoca de aur a unei civilizatii si
decaderea ei, ci la ceea ce ne defineste pe toti ca fiinte umane. Mai e de
asemenea vorba si de acel wilderness,
de acea pasiune, de acea intensitate ce caracterizeaza atat personajele acestei
carti, cat si limbajul, stilul acestui scriitor.
,,As calari si nu m-as mai uita inapoi. As calari si m-as duce acolo
unde n-as mai da nici macar peste o zi care s-o fi trait. Chiar dac-ar insemna
sa ma-ntorc si s-o iau prin pamanturile-alea centimetru cu centimetru. Si-apoi
inc-as mai calari.”
Prins
intr-o lume trecuta, in ceea ce au fost candva, la raspantie de ,,lumea care a fost, lumea care va sa vie”, intr-o
lume a codurilor, a naturii, a legaturilor puternice cu pamantul, si cea a
modernitatii si a civilizatiei.
Dincolo de razboaie, revolutii,
schimbari sociale, dincolo de rasa, de etnie, de culoare, dincolo de tara sau
de perioada in care ne-am nascut, McCarthy prezinta Omul ca un calator. Si in
ciuda ,,tristetii sfasietoare” din aceasta calatorie sau vis, poate ca Man can
be destroyed, but not defeated. Prins intre Istoria societatii si Istoria
sa personala. Intre destinul scris si cel pe care singur si-l faureste. Niciodata capabil insa doar sa supravietuiasca pe acest pamant. Pentru ca asa cum am spus la
inceput, fiecare dintre noi suntem poetii
propriului destin.
,,Asemenea
calatorului, la tot ce am renuntat mi se va arata din nou …[…] La
necartografiabila lume a calatoriei noastre. La o trecatoare din munti. La o
stanca patata de sange. La urmele de otel de pe ea. La numele sapate in calcar
ros de vremuri printre pesti de piatra si scoici stravechi. La lucruri vagi si
care si mai vagi devin. La fundul sec al marii. La uneltele vanatorilor
migratori. La visele montate pe lamele acestora. La oasele ratacitoare ale unui
profet. La tacere. La stingerea treptata a ploii. La venirea noptii.”
No comments:
Post a Comment