H.a.p.p.i.n.e.s.s.

Ne-am purtat mastile atat de adanc, de des, in fiecare an, zi, minut, incat si pe noi insine ne-am mintit. Ne-am scufundat in rutini zilnice, in zambete false, ingropandu-ne in ,,indatoriri” marunte, si undeva, candva, ne-am pierdut intr-un cuvant rostit la manie, in oboseala ce s-a pogorat deasupra noastra, pentru ca-n final sa ne ratacim de noi insine. In cuvintele pe care le-am tot asteptat, in schimbarea ce n-a mai venit, in toate visurile facute acum cenusa, imprastiate la picioarele tale, neauzite, nerostite, irosite, moarte …

Am renuntat incet la noi. Sa mai credem. Sa mai speram. Si am continuat sa purtam aceleasi masti uzate, sa ii auzim pe ceilalti, sa ne sugrumam strigatele, sa mai fim noi. Ne-am lasat legati de teama, de traditii, de tot trecutul din care nu mai avem unde fugi, de toate gesturile, cuvintele pe care le-am tot cautat in ultimii ani ca ultimele noastre surse de salvare… Ne-am adancit mai mult in propriile valuri, in propriile greseli, in remuscarile noastre. Am tot strigat pana ce am amutit. Dar nimeni nu ne-a auzit. Si doar mastile – prafuite, sparte, obosite – ne-au mai ramas ca scut. Si-apoi, treptat, intreg desertul si intreaga noapte dinauntrul nostru ne-a acoperit cu totul.

,,Se indeparta. Dinspre munti batea un vant rece. Se rostogoli pe coastele dinspre apus ale continentului, unde zapada de vara se intindea pe varfurile golase, trecu prin padurile de brazi de sub varf, printre crengile plopilor tremuratori si se napusti peste campia desertica de la poalele muntilor. In timpul noptii se oprise ploaia si iesi la sosea sa strige cainele. Il striga multa vreme. Ramase pe loc, in intunericul Acela de neinteles. Unde nu se auzea alt sunet in afara de sunetul vantului. Dupa un timp, se aseza pe sosea. Isi scoase palaria si o aseza pe macadamul din fata sa, isi lasa capul in jos, isi cuprinse fata in maini si incepu sa planga. Ramase multa vreme asezat pe jos, si, dupa un timp, catre rasarit, aparu o lumina murdara, iar dupa alt timp, soarele cel drept dat de la Dumnezeu rasari, inca o data, peste tot si toate.” (Cormac McCarthy – Marea trecere.)