Self-Control

1.Inainte de a deveni un oras al secolului XXI, modern, cu toate facilitatile pe care le promite afisele lipite pe ici, pe colo, orasul Iasi a devenit un oras al demolarilor, fara strazi sau trotuare, plin de gropi, tevi, bolovani, si mai presus de orice, acoperit de un val gros de praf, ce numai aer nu se numeste... peste noapte, cartierele centrale ale acestui ,,oras cultural” s-au umplut de escavatoare, buldozere si toate masinariile pregatite sa sparga si sa distruga tot ce le sta in cale... ma intreb cand vor ajunge sa doboare si copacii, asa, ca sa completeze peisajul haotic de pe cele sapte coline... si daca oamenii pot trece de partea estetica a orasului (usor salvata de lalelele plantate prin toate spatiile verzi), de zgomot, si de papucii rupti prin santurile de pe trotuare, nu stiu cum vom face cu aerul din ce in ce mai poluat...

2. Cred ca atunci cand ne dorim ceva cu adevarat, trecem prin tot si dam orice ca sa ajungem la el. Nimeni nu poate avea totul de-a gata, si ca sa ajungem acolo unde ne dorim, trebuie sa parcurgem cativa pasi esentiali: a termina o facultate, a ne implica in ceea ce iubim, a da examene, inspectii, interviuri, a ne chinui cu toate actele ce trebuie sa fie legalizate/scoase/cautate. In cazul in care sarim una dintre etapele astea importante din viata, mai devreme sau mai tarziu, oricat de inteligenti sau motivati am fi, o piesa din domino va cadea... Si cu toate acestea, intrarea in invatamant a ajuns sa fie un test pentru propria rabdare, pentru cat de mult esti dispus sa dai (si cat de putin sa primesti) pentru a fi prof’. Titularizarea din acest an pare desprinsa dintr-un roman satiric, intors cu susu-n jos, in care lucrurile se contrazic... iar dupa ce ai predat aproape un an in adevaratul invatamant, te intrebi ce vei gasi la sfarsitul acestui maraton: o clasa fidela realitatii de jos a Romaniei sau o clasa unde iti poti tine lectiile? Citesti, inveti, meditezi, investesti in cultura, iar atunci cand ajungi la catedra, descoperi lumea aia veche, din care tot ai incercat sa fugi... ironic, in acelasi loc, cu o traiectorie inversa.

3. Flaubert urmarea atent realitatea din salonul de autopsii al tatalui sau. Fidelitate realitatii. Iar in stilul meu haotic, minutios, incarcat de detalii, e ceea ce si eu caut. Cand ai o memorie ce inghite orice, cand fiecare lucru pe care-l dai, pe care-l faci, sau fiecare cuvant ce-l spui cuiva drag e bucatica rupta din tine, cand te implici in TOT, te astepti, de la cei putini in care te increzi, la sinceritate. Pentru ca, asa cum ma intrebam inca din liceu, la sfarsitul unei povestioare: If our own memories are false, then what is true in life?