Crazy Little Thing Called... Life

,,Astazi este … Astazi. Privesc un nor, ma arunc intr-o amintire, ma prind de un gand de viitor … si la fel ca anul trecut, ca acum 22 de ani, ca maine, ca poimaine, raman EU. E 1 Martie, ziua … in care se dau martisoare. E nostim ca nu-mi place primavara (sau mai bine zis, ea nu ma place pe mine). Si cu toate acestea, in loc de traditionalul ,,o primavara frumoasa”, am decis sa spun celor dragi « te iubesc ». In felul meu profund, sacru. E destula superficialitate pe lume, asa ca altii o pot avea si pentru mine." (Martie, 2011)

Mi se pare absurda orice propozitie ce incepe cu “O primavara.... frumoasa/calda/fericita/colorata/etc.” Nu am fost niciodata fana zilelor “traditionale”, a martisoarelor, a felicitarilor sau a urarilor trase la indigo. Le servim oamenilor la aniversari acelasi text rasuflat, superficial si imposibil, pentru ca ne e prea lene sa inventam ceva personal, nu ne pasa de ceea ce scriem, am fost invatati la orele de romana sa invatam fara sa gandim, sau pur si simplu ne lipseste acest talent...?

1 martie este insa o zi altfel pentru mine, in care ma astept la altceva, atat din partea mea, cat si din partea celor ce ma cunosc bine de tot. Mai mult decat in oricare alta zi, trag linii si incerc sa le arat celor din jurul meu acest crazy little thing called Life. In care indatoririle noastre de cetateni exemplari, deadline-urile, cursurile si orgoliul nostru urias sunt lasate in pace pentru o singura zi, in favoarea celor mai simple lucruri. Pe acestea le-am vrut si le-am asteptat astazi.

Cred ca cel mai minunat cadou primit atazi (si-n ultimul timp), a fost acel val de energie, acea epifanie oferita de o clasa. E nostim cum profesorii raman niste copii, trecand peste martisoarele “de oameni mari” (niciodata nu mi-au placut) si cum inca mai colectioneaza buburuze sau ursuleti, cum fac schimb intre ei sau cum privesc o felicitare simpla, stangace, facuta de mana unui copil... astazi mi s-a amintit (si cata nevoie aveam de asta!) de ce am ales aceasta meserie... ieri, in loc de a citi simplu un text, i-am pus sa-l joace (idee ce mi-a venit pe moment), sa-l interpreteze in fata clasei, si pentru astazi s-au oferit singurei sa se imparta in grupe si sa-si scrie propriile texte pe care sa le puna in practica... e atata talent, atata creatie, atatea teritorii necunoscute in noi insine, ce merita a fi explorate... e atat de pacat ca aceasta parte creativa e atat de des acoperita cu gandirea obiectiva, plina de clasificari, in care elevii sunt invatati pur si simplu sa citeasca un text si sa invete ce a zis X,Y, Z despre text si-n care acesti oameni micuti reflecta atat de puternic educatia primita (si neprimita) acasa...

Invatamantul inseamna lucrul cu hartii – MULTE hartii. Barbologie. Lucruri facute pentru nimic. Invatamantul insa mai inseamna si Omul din fata ta, cu o viata ascunsa de ochii nostri, in mare parte necunoscuta si lui insusi, care creste sub privirile tale, care e indobitocit de normele familiei si ale educatiei, dar care, in tot haosul din interiorul sau (si al sistemului), ascunde acea forta creatoare pe care o apreciez atat de mult...

E 1 martie si pentru mine, astazi, Primavara e un pic mai departe.