Hang on, little tomato

"The sun has left and forgotten me

It's dark, I cannot see

Why does this rain pour down?

I'm gonna drown in a sea

Of deep confusion"

Feel. She went deep, into the water, in order to feel something, to remember how to swim, or to get lost in her own waves and wars. To find herself, to save herself. Feel. Lost dreams, lost words, lost worlds. Feel. The struggle, the hope for a better day. Feel. The life from her veins, the beats of her hearts, Feel. The memories, her wilderness. Feel. Something, anything, as tiny as it may be. But feel something in order to remember how and why you must keep on fighting, keep on swimming. Feel. 

"The sun has left and forgotten me

It's dark, I cannot see

Why does this rain pour down?

I'm gonna drown in a sea

Of deep confusion

Somebody told me, I don't know who

Whenever you are sad and blue

And you're feelin' all alone and left behind

Just take a look inside you you'll find

You gotta hold on

Hold on through the night

Hang on

Things will be all right

Even when it's dark and not a bit of sparkling

Sing-song sunshine from above

Spreading rays of sunny love

Just hang on

Hang on to the vine

Stay on

Soon you'll be divine

If you start to cry, look up to the sky

Something's coming up ahead

To turn your tears to dew instead

And so I hold on to his advice

When change is hard and not so nice

If you listen to your heart the whole night through

Your sunny someday will come one day soon to you"

125.

       Îmi este dor de oameni frumoși, colorați, care ard în interior. Îmi este dor de acel eu care e tot mai sugrumat de prea multe ore lucrate, prea multă superficialitate în jur, prea mult egoism. Și îmi este atât de dor de acasă.

      Astăzi am luat-o ușor la pas spre nicăieri pentru că îmi era dor de mine. Dor să gândesc, să respir, să evadez din acel ,,tot” pe care îl numim viață. Dor să nu mă mai simt o anomalie care ia lucrurile mult prea în serios. Dor să nu mă mai simt inferioară celorlalți pentru lucrurile sau oamenii pe care nu îi am. Dor să nu fiu aia care nu are nimic și încă își pierde timpul printre cărți. Dor să pot arăta că există, că poate exista și altceva.

        Mereu mi-a fost teamă de singurătate. Mai mult decât de orice altceva. Mereu am detestat-o, mereu am avut acel imbold ,,ce ar fi dacă...” numai ca să scap de ea. Poate doar teama de moarte o poate egala în ochii unora. Și cu toate astea, mereu am știut că vom fi singuri, indiferent de câte persoane suntem înconjurați. Și mereu am fost o singuratică, alegând doar acei oameni frumoși, colorați, care ard în interior, alergând, alegând doar ceea ce am simțit că poate fi real, diferit, nesuperficial.  

      Îmi spun că așa cum eu pot accepta mai orice, pot înțelege de ce oamenii preferă superficialitatea, de ce iau deciziile pe care le iau, de ce renunță la visurile lor, așa și ei ar putea accepta acel ,,tocilar” (termen pe care l-am detestat mereu și cu care NU m-am identificat), acea parte din mine (spune-i introvertire, încăpățânare, nebunie sau cum vrei tu) care vrea să facă lucrurile un pic altfel în miile și miile de nuanțe de cenușiu care pot exista. Îmi spun asta mereu, încercând să mă agăț de ceva, să nu arăt lumii cât de mică mă simt în tot acest nonsens.

  

In this meaningless, superficial, mean world .... let me be and let me live. As I trully am.