Si la inceput a fost Cuvantul… Cuvantul ce a spulberat tacerea, pe care ironic acum o cautam in zeci si mii de cuvinte, de jocuri ale literelor, ale sunetelor, pe care incercam sa o pictam pe coala alba de hartie, sa o prindem intr- adiere de vant, un gand, sau o emotie… Sunt oameni ai Tacerii, ,,introvertitii”, ,,pesimistii”, sau oricum ii vrei numiti, cei care traiesc intr-o lume interioara, intr-un continuu razboi cu propriile idei, si ganduri si emotii, atipici pragmatismului … In marea de ,,nu-uri” si de zgomote, m-am intors la Paler. Prin cartile obligatorii de citit, intre cele luate pentru recenziat, prin cele ce se odihnesc pe rafturi mult prea prafuite, prin toate domino-urile ce cad cu zgomot in aceste zile, m-am intors la ,,molii” si la singuratatea lor, la un Narcis diferit, un Don Quijote sau un Don Juan, o zeitate greaca, privita ganditor, prin sita timpului, la miturile care m-au captivat candva, cautandu-le ecoul in modernitate. Probabil ca asta incearca sa faca Paler cu ele, cu societatea romaneasca,cu lumea secolului XXI, cu gandirea si sentimentele Omului …
M-am asezat cuminte, pe-o banca din spatele amfiteatrului gol, ascultandu-i conferintele imaginare, conferintele
lui, ale mele, ale tuturor. Povestile despre noi si singurate, viata si temerile comune tuturor, povestea tuturor si-a nimanui. Lasand in urma toate sunetele, toate campurile de lupta, tot ceea ce tine de-un univers pragmatic. Intorcandu-ma spre radacini, spre o constructie a priori, de care nu am habar cum de mi s-a oferit tocmai mie. In zgomotele din sali, de pe coridoare, din tramvaie si orase ruginii, din cafenele arhipline sau mult prea goale, din sunete pe care nu le mai poti distinge sau intelege, dai jos fiecare masca ce o detii, ce o detesti, ce-a devenit mult prea grea pentru a mai fi purtata, si te retragi din tot, in Linistea lui, a mea, a ta…
lui, ale mele, ale tuturor. Povestile despre noi si singurate, viata si temerile comune tuturor, povestea tuturor si-a nimanui. Lasand in urma toate sunetele, toate campurile de lupta, tot ceea ce tine de-un univers pragmatic. Intorcandu-ma spre radacini, spre o constructie a priori, de care nu am habar cum de mi s-a oferit tocmai mie. In zgomotele din sali, de pe coridoare, din tramvaie si orase ruginii, din cafenele arhipline sau mult prea goale, din sunete pe care nu le mai poti distinge sau intelege, dai jos fiecare masca ce o detii, ce o detesti, ce-a devenit mult prea grea pentru a mai fi purtata, si te retragi din tot, in Linistea lui, a mea, a ta…
Nu stiu de ce Paler … sunt scriitori pe care-i porti cu tine mereu, pe care-i scoti din sertarele memoriei si la care te intorci, scriitori personali, a caror scrieri iti rasuna in minte… e imaginea lumii in care traim, farmecul miturilor, anii dusi in suflet, resimtiti in fiecare bataie de inima, sau e doar pauza de care ai nevoie, departe de intreaga lume prafuita, ce-si repeta povestea de doua milioane de ani… Acum sunt cuvintele spuse atunci cand Cortina cade, cand aplauzele amutesc, cand fiecare se indreapta spre casa lui, cu-o imagine a unui actor preferat sau fredonand o bucata muzicala … Sunt cuvintele cand totul se afunda in tacere.
No comments:
Post a Comment