M-am trezit in al meu Decembrie cu acea durere care-ti spinteca in doua capul, incercand sa ignor ceata ce s-a lasat in jurul meu. Sunt oameni care au un sentiment special atunci cand ,,intra” in luna in care s-au nascut, care asteapta Craciunul si se bucura de luminitele de afara, de Mos Craciun, de darurile ce le vor primi …
La inceput de decembrie, tot ce imi doresc este sa plec. Cat mai departe. E un dor urias de altceva, in care sa invat sa mai cred in ceva, sa mai vad si altceva, sa ies din tot ceea ce stiu. E un dor care se reflecta pe geamurile tramvaielor, in orele tarzii ale amiezii, in toti in cei in care am crezut candva.
In acest inceput de Decembrie, ma regasesc pe mine intr-un martie trecut… cu valurile ce se inalta tot mai sus, cu zgomotele lor, cu tarmul de unde le privesc jocul. Si singurele lucruri pe care mi le doresc este sa ma simt in Decembrie… mereu mi-au placut globuletele acelea in care sunt inchise casute, omuleti, jucarii… pare o lume perfecta, adapostita, ferita de ceea ce e afara… vezi tu, oricata experienta as avea in a fi ,,un om mare”, oricate ore am in spate, adunati din anii trecuti de a lucra pana la epuizare, de a imbina muncile sisifice cu momentele dedicate oamenilor la care tin, oricata energie ,,supraomeneasca”, ca sa folosesc cuvintele altora, tot ma simt franta. Am stat prea mult afara, in realitate, in lucrurile pe care abia acum tu incepi sa le cunosti… am imbatranit de mult printre ele. In globuletul meu de sticla, as vrea sa am mai multa rabdare, pentru mine, pentru tine, pentru noi, pentru toti, sa mai pot fi acea stanca in care oricine se poate prinde, in care oricine este iertat, in care oricine este inteles. Eu vreau acum sa fiu cea inteleasa.
As vrea sa dorm. Si imi doresc mult de tot liniste, Siguranta (poate asta mai mult decat orice), pace si multe culori. Nu vreau nimic altceva, nu vreau carti sau esarfe sau agende sau portofele sau parfumuri sau … nu vreau nimic. Nu mai vreau sa fiu in perioada asta nici profa’, nici aia care tot scrie, nici calutul la care toti sunt inhamati. Ia-mi toate ambitiile, ingroapa-le pe unde apuci, si lasa-ma sa fiu eu, lasa-ma sa respir, lasa-ma sa ma joc. Vreau fulgi de nea si jocuri si din nou, zapada. Vreau sa alerg prin parcul meu vechi, sa vad o Gradina Botanica inclestata in namet, alba, fara nimic altceva, vreau sa fac multe poze la ursii mei preferati, la stelele de Decembrie, la patinoare si saniuti.
Cand ma gandesc la iarna, nu imi amintesc mai niciodata de frig. Desi il vreau acum, sa-mi intre in suflet, sa-mi reaminteasca de ceea ce am fost candva. Cand stiu ca iarna e acum langa mine, imi amintesc de fulgi, de luminile universitatii, de un “forever young”, de …
As vrea sa vad un oras adormit sub torente. Si as vrea sa vad toate luminitele de altadata, sa mai cred ca oamenii pot ramane mereu tineri. As vrea sa mai cred, sa simt, sa mai indraznesc sa sper in ceva.
No comments:
Post a Comment