Listen to the Music ...

Ernest Hemingway’s prose: the discipline, the code, the dignity that gives man his full humanity. Loyalty to the code: how a man should behave –  if a man is to be defeated, it is to be upon his own terms.

Invatam din carti de metodica si prin propria experienta ca scrisul este in primul rand un proces, si abia la final devine acel “produs” ce ne reflecta pe noi insine. Asa se intampla si cu mijloacele ce le folosim pentru a ajunge acolo sus, la acel ,,vis”, acel ,,ideal” ce tindem sa-l cautam. Care dintre acestea doua e mai important – procesul scrierii, ideile insirate, taiate, revizuite, timpul acordat tuturor lucrurilor marunte, felul in care obtinem ceea ce ne dorim – sau scopul/produsul/visul final?

Am crezut mereu intr-un cod nescris, si poate ca de asta Hemingway, Faulkner, Porter, Joyce, vor avea mereu un loc special in lista mea de lectura. De la curaj, fair-play, onoare, pastrarea acelui illo tempore, sacralitatea trecutului, pana la loialitatea in fata propriilor trairi, a ceea ce suntem cu adevarat. Am crezut mereu ca se poate ajunge acolo unde iti doresti si prin propriile forte, fara bani, interventii, si mai stiu eu ce alte modalitati. I believed in a better world. Pana acum cateva saptamani, cand m-am trezit intr-o lume ce doreste sa arda acele etape ale procesului – esentiale, dupa mine – pentru a ajunge direct acolo unde se doreste. Ne mintim, zambind, ne atacam pe la spate, lasam egoismul sa ne guverneze, si traim intr-o lume darwiniana, unde doar acel EU conteaza. For what?

Atunci cand iti respecti principiile mai mult decat orice, cand pui promisiunile mai presus de ceea ce iti doresti, cand crezi intr-un cod si te trezesti brusc ca doar tu esti cea care il respecta, ce mai simti, cum mai ierti, ce iti mai ramane?

The friends, the code (ironic), and the music. Cineva drag mie mi-a spus cu ani in urma: don’t be afraid of failure, but never forget to succeed. Prin propriile forte. Si uite ca ironic, acolo unde te arunci inainte, crezand ca vei fi infrant “upon your own terms”, lucrurile stau cu totul altfel. Traim intr-o lume mai putin frumoasa si mai mult ipocrita, mai feudala atunci cand vrem sa intram undeva, sa ne gasim o slujba, sa ne indeplinim un tel. In fiecare vara, in turul meu de forta prin Ceahlau, imi amintesc de aceste principii, de acest proces, de cat de important e drumul pe care il alegi in calatoria ta spre varf. Nu e vorba de privelistea mirifica de sus, de aerul rece, de ceea ce vezi de la inaltime, ci de calatoria pe care ai facut-o pana acolo, de luminisurile pe care le-ai vazut de dupa o stanca, de greutatea traseului, de fiecare pas ce trebuie sa-l faci, nestiind ce vei gasi la urmatorul popas. In varf, te poate intampina un soare palid, un vant puternic, o ceata densa, o ploaie cu fulgere si tunete, o ninsoare de decembrie, dar drumul pe care il alegi, si amintirea lui, sunt cele care ii dau acestui munte acea putere sacra pentru mine. De sus, iti amintesti padurea pe care ai lasat-o jos, si privelistile ce te-au fascinat, si bataile de inima ce-ti amintesc de drumul ce l-ai parcurs… de acel traseu, de acea sacralitate, ce te face sa te intorci la el, de oriunde ai fi, amintindu-ti inca o data, in inima naturii, de loialitatatea ta fata de un cod.