Subscribe

* indicates required

September 24, 2016

Searching Ithaca ...

Mi se par că zilele devin una, că orele se îmbină într-un nesfârșit, absurd număr, care nu mai zice nimic. Mi se pare că toate viețile sunt irosite în această goană a ... împlinirii, fericirii, muncii sisifice.

Nu mi-a fost niciodată teamă să mor, așa cum n-am crezut pe deplin vreodată în divinitate. Mi-a fost însă teamă că n-am să reușesc să-mi trăiesc vreodată propria viață. A muri ... e ca atunci când ești frânt de oboseală și nu mai vrei să mai ști nimic din jurul tău, e acel somn pe care îl tot caut și pe care-l aștept de vreo două săptămâni încoace, singurul în care te oprești să mai fugi, să mai dai, să mai tragi ca un catâr de tine însuți. Singurul în care exiști și-n care te simți. Gol, singur, absurd, fără conștient, dar eliberat de lanțurile unei societăți în care îți toți cauți, în zadar, locul.

Sunt autobuze prăfuite și alergări pe dealuri și văi. Sunt telefoane care tot sună și grija pentru ceilalți. Sunt toți copiii care nu-s ai tăi și toate visurile de viitor care nu mai sunt ale tale. Sunt apoi toate visurile tale prăfuite, mai prăfuite ca autobuzele în care îți petreci o bucată din viață, în care fie încerci să răsufli dacă ai timp sau să mai rezolvi câteva probleme care peste un timp nu-ți vor mai zice nimic. Sunt câmpurile verzi, crestele munților, țările ce ai vrut cândva să le vizitezi. Sunt cuvintele care clocotesc și se-nșiră-n mintea ta, dar de care nu mai ai timp. Ești tu, prinsă-ntre cele două, între un eu liber, simplu, ca al celorlalți, și un eu care tot face o diferență, numai pentru el însuși nu. Sunt .... oare când am crescut, cum de am ajuns aici, ce s-a întamplat cu noi, când am învățat să lucrăm așa, când am renunțat la noi, când ne-am resemnat în fața societății? Și unde sunt oamenii aceia pe care îi aștepți de-o viață? ...


Încotro? 

Bird set free

„Every time I find the meaning of life, they change it.” (Daniel Klein) You see, I’ve had a design, and I don’t know where I did wrong. ...