De-a v-ati ascuns ...

Am tot amanat sa preiau aceasta ,,leapsa” de ceva zile bune. Alte indatoriri, alte cuvinte de spus, alte jocuri. Nu-mi place si nu-mi va placea vreodata acest cuvant si tare as fi vrut sa existe altul pentru asemenea intrebari, dar sper ca mereu imi vor placea jocurile ... asa ca cam acestea ar fi raspunsurile mele.  

1. Prima mea amintire cu mine citind: Cand eram mica de tot, il puneam pe tatal meu sa-mi tot citeasca din Pinocchio, prima carte primita-n dar de la un prieten pe la vreo patru-cinci ani ... cartonata, ,,uriasa”, cu scris mare ... unul dintre cele mai frumoase si dragi cadouri, pe care inca-l mai pastrez cu sfintenie. Cam tot pe atunci, mama-mi citea povestea lui „Jorg, pe care-l dureau dintii”, dar care nu m-a facut sa renunt la bomboanele de ciocolata.:) Abia prin clasa a III-a/a IV-a am primit Singur pe lume, de Hector Malot, si cam aceasta a fost prima carte care m-a facut sa stau o noapte intreaga pentru a o termina.    

2.Prima carte pe care am citit-o şi recitit-o: Prima, din greseala, Papillon, de Henri Charriére. Apoi Great Expectations  ale lui Dickens.

3.O carte pe care fiecare copil ar trebui să o citească: Ciresarii, Constantin Chirita. La Medeleni. Dar acum depinde si de varsta ,,copilului".... 

4. Locul meu preferat de citit: Hmm... sub nucul meu, alaturi de un catel. In parcul Copou, pe o alee mai retrasa. Daca e o carte buna, orice locsor devine preferat, dar cam in acestea doua prefer sa citesc. 

5. Accesorii obligatorii în timpul lecturii: In mod obligatoriu, creionul mecanic, pentru ca mereu subliniez/scriu/mazgalesc. Atunci cand nu sunt ale mele cartile folosesc foite colorate... Daca se poate, o cafea mare cu lapte.  

6. Numărul cărţilor de pe lista mea de lecturi viitoare: ... N-as vrea sa cobor sub 30, dar asta depinde de mai multi factori ... Cred ca mai importante sunt cartile - autorii - titlurile pe care mi le-am propus sa le citesc pe viitor decat numarul lor.

7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o: Ultima carte primita-n dar a fost Marquez, Toamna patriarhului. Ultima cumparata – Un om sfarsit, Giovanni Papini.

8. O carte care mi-a schimbat viaţa într-un fel: Cred ca fiecare carte ne schimba intr-un fel. Era in Joyce, A Portrait of the Artist ...o imagine in care m-am regasit si care mi-a ramas intiparita-n minte: fiecare zi ne aduce-n suflet o alta carte citita candva; fiecare colt de strada ne poate aminti de o alta, fiecare persoana, fiecare stare de spirit ... purtam in noi insine mereu cartile pe care le indragim, iar gandurile/sentimentele noastre ne aduc mereu la suprafata o alta carte mult iubita. As spune deci cartile lui Joyce, care oricum n-au cum sa nu ne schimbe dupa ce le parcurgem, as mai zice cartile lui Marquez si pe cele ale lui Faulkner si McCarthy, as aminti de Dostoievski, si sunt sigura ca mai sunt multi pe care ii uit acum. Chiar cred ca fiecare carte buna devine parte din noi, asa ca e cam imposibil sa alegem numai una.  

9. O carte care-mi place, dar care pare să nu placă mai nimănui: ... as zice Ulise, dar nu e ca nu le-a placut, ci ca nu prea a fost citita... Din nou poate McCarthy care nu pare atat de cunoscut in Romania. The Crying of Lot 49, Slaughterhouse 5 – cu siguranta am auzit multe critici aduse la adresa lor. 

10. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare s-o iubească: Mircea Eliade – Maitreyi. Sorry. 

11. O carte care mă intimidează: Cred ca Joyce, Finnegans Wake.

12. Trei dintre scriitorii mei preferaţi: Doar trei?... McCarthy, Marquez, Joyce, Faulkner,  Dostoievski, Hemingway, Raymond Carver ........ si lista poate continua. 

Empires of Dirt ...

We are so damn alone in this world … Poate ca fiecare dintre noi constientizeaza asta intr-o zi. Golul acela, pe care dorim sa-l umplem cu oameni, societate, prieteni, teluri, visuri, nesatul, acela care cere un scop, care intreaba care-i sensul in toata povestea asta, care ne face sa ne temem de moarte, sau din contra, sa ne tot gandim la ea.

S-a tot scris despre Toamna patriarhului: povestea tiranului, cu-n stil izbitor de asemanator cu monologul lui Molly Bloom din Ulysses, la care ar trebui revenit atunci cand se vorbeste de acele roluri atat de puternice ale personajelor feminine ale lui Marquez.

Cred ca Toamna patriarhului e povestea omului singur. Al omului nu atat de mult avid de putere, ci al omului dornic de dragoste, care nu se teme intr-atat de moarte cum se teme de incapacitatea celor din jurul lui de-a il iubi, de la propria mama la ,,prieteni” si generali, la sotia sau amantele sale. Patriarhul nostru nu ofera doar un regat pentru un gest de iubire, ci realitatea insasi, pe care incearca sa o modeleze dupa bunul sau plan. El intruchipeaza in imaginea batranului care-ti provoaca repulsie sau mila umanitatea insasi, cu ce are mai bun, decreptitudinea si barbaria ei, toate asezate in fata acelor persoane din viata lui.

Si totusi, cumva, se esueaza in acest drum de-a avea totul, sau in acel simplu fapt, pe care ,,muritorii" de rand l-ar avea: a fi indragit, iubit, in oricare sens, de un alt om. In gandurile incalcite si-n naratorii care-i cunosc povestea, in fiecare el, ea, noi, eu, tu, in delirul stilului, al vietii, al bolii si-n linistea mortii, de ce unii oameni, oricat de multe ar da, oricat de sclavi ai iubirii ar fi, in imparatia ce-o stapanesc, in teama ce-o inspira, in grandoarea, maretia, aviditatea sau hidosenia sa, indiferent unde sunt, indiferent daca dau tot ce e mai bun dintr-o fiinta umana, fie ca incearca sa se impuna prin forta, instincte, tot ce e mai hain in noi, fara a stii o cale de mijloc, nu sunt capabili in a fi iubiti? 

Who Will Comfort Me?

Give me a Reality, a Memory, something, someone - to believe in.

August: Osage County

God gave us our family; thank God we can choose our friends!

,,Familie” e mai mult decat un simplu cuvant. E locul unde ne simtim noi, unde suntem acceptati asa cum suntem, unde gasim protectia, dragostea, caldura si energia de care avem nevoie pentru a continua. Putem pierde totul, putem fi infranti sau putem face toate boacanele de pe fata pamantului. Stim ca acolo, indiferent ce, este Ithaca noastra, ca acel ceva nimeni nu ni-l poate lua …  

Numai ca, vezi tu, pentru unii ,,F.a.m.i.l.i.e” e un cuvant greu de rostit. La celalalt capat al definitiei sale originale. Un cuvant pentru care nu gasesti cu usurinta o definitie sau pe care nu-l poti rosti, gandi la el fara sa nu simti o arsura in adancul maruntaielor tale.

“We're all just people, some of us accidentally connected by genetics, a random selection of cells. Nothing more.”

August: Osage County e departe de a fi o comedie. Nu poti sa nu iti abtii zambetele la anumite scene memorabile sau sa nu admiri felul in care Meryl Streep joaca, dar dincolo de ele, filmul prezinta o poveste tragica, al naibii de reala (cu exceptia unui singur element).

Piesa de teatru cu acelasi nume a lui Tracy Letts a primit premiul Pulitzer. A fost apoi jucata pe Broadway, acum regizata de John Wells. Nominalizata la un Oscar pe care cu siguranta-l merita. E un film care te face sa gandesti, pentru cei care cred ca Familia e sfanta, care te face sa constientizezi cat de fericit, de norocos si de privilegiat esti pentru acei oameni de langa tine. Pentru cei care vor sa-si dezvolte spiritul empatic si vor sa vada cum e ,,de partea cealalta”. E un film pentru cei care nu pot vorbi de propria familie sau care cu greu pot lua parte la intalniri intre rubedenii, nunti, inmormantari … Un respiro si o regasire. E un film pentru cinefili, de calitate, diferit, care desfide unul dintre cele mai puternice mituri ale omenirii, si care poate ca fiecare dintre noi ar trebui sa-l urmareasca.