Subscribe

* indicates required

June 24, 2012

Blind Memories

Am vrut sa scriu o disertatie care sa se cheme Blind Memories, dupa titlul cartii lui Marcus Wood, dar care sa nu se ocupe de viata sclavilor, ci de identitatea personajelor ca Quentin Compson (Faulkner) si Miranda din povestile lui Katherine Anne Porter. Blind Memory pentru ca actiunile acestor personaje, trairile lor, felul in care gandesc sunt date nu de propriile amintiri, ci de povestile Sudului care opresc timpul in loc, si care le guverneaza vietile. Sunt personaje ale noului Sud, prinse pe de o parte de realitatea timpului lor – de dupa razboi, cu un mai mare grad de libertate, cu o alta mentalitate, daca ne gandim la toate schimbarile din America de Nord, sau din Europa – si pe de cealalta parte in inertia trecutului care inabusa totul, care nu lasa timpul sa curga, de personajele reprezentative ale Vechiului Sud, incapabile sa lase trecutul in urma, influentand la randul lor noile generatii. In povestile, in codul, in gandirea acestei lumi demult apuse, unde sunt adevaratii Quentin si Miranda, carei lumi apartin, si cat de mare e influenta familiei – a nostalgiei, a incercarii de a evada din realitate prin religie, alcool, idealism, naivitate – asupra acestor personaje?


Quentin had grown up with that; the mere names were interchangeable and almost myriad. His childhood was full of them; his very body was an empty hall echoing with sonorous defeated names; he was not a being, an entity, he was a commonwealth. He was a barracks filled with stubborn back-looking ghosts still recovering […](Absalom, Absalom, 12)


De la Blind Memory am ajuns la The Southern Quest for an Identity, un titlu clasic, de care nu stiu cat de multumita sunt. Dar din moment ce am ajuns sa scriu aceasta lucrare pe ultima suta de metri, prin cancelarie, la consilii, sau pe la miezul noptii, nu stiu cate pretentii as mai avea. Am fost mereu fascinata de lumea mitului, a sacralitatii, desi pentru mine Eliade ca scriitor va ramane mereu unul de categoria B, si in acelasi timp de aceasta sacralitate in lumea moderna. Ceea ce-l face pe Faulkner unul dintre scriitorii mei preferati e aceasta imbinare perfecta a unui timp illo tempore, intr-o realitate profana, ce ajunge la un anumit punct sa distruga perfectiunea trecutului, trecut ce are valoare de suprarealitate, si care paradoxal, e vazuta pe alocuri ca iluzie. Iar acest mit al trecutului e gasit cu usurinta si la Katherine Anne Porter – sa ne gandim numai la Old Mortality si la legenda ce se tese in jurul lui Anne – la incercarea Mirandei de a iesi din acest mit, paradoxal, prin faurirea propriului mit, pentru ca in Pale Horse, Pale Rider, moartea sa-i ofere mai mult sau mai putin aceasta dezlegare de trecut.


“Memory believes before knowing remembers. Believes longer than recollects, longer than knowing even wonders. Knows remembers believes a corridor in a big long garbled cold echoing building …” (William Faulkner - Light in August)


S-au scris atat de multe pe Faulkner, pe Porter, si pe literatura Sudului incat nu stiu ce as mai putea aduce nou. Nu stiu cat de multe lucruri as putea cuprinde din importanta celor doi pentru literatura, din nivelul pe care ni l-au oferit, din diferenta dintre ei si ceilalti. Nu stiu cat apuc sa exprim din ceea ce vreau eu sa zic… sunt pagini pe care le mazgalesc rapid, fara timp de a mai privi inapoi, pagini adormite, mototolite, obosite… Omul este o fiinta sociala. Asa cum Paler ne-a aratat-o in Viata pe un peron, nimeni nu poate trai in afara societatii. Dar societatea asta e formata din oameni, ca mine si ca tine, care se confrunta cu viata lor personala in conflict cu evenimentele Istoriei, istorie scrisa, de asemenea, de oameni simpli. E un lant infinit, un mosaic, in care fiecare il scrie pe celalalt, de la Thomas Sutpen, a carei complexitate e greu de descries in cateva paragrafe, pana la Quentin, Sophia Jane, sau Miranda. Sunt identitati scrise si rescrise NU de un razboi civil, ci de mentalitati ancestrale, care bantuie pana-n prezent fiecare generatie, lasandu-si amprenta pe cel de dupa noi… Si mai e un acel ceva in mintea mea, care m-a facut sa-mi aleg aceasta tema, dar care nu reusesc sa-l transform in gand si-n cuvant…


You see, I had a design in my mind. Whether it was a good or bad design is beside the point; the question is, Where did I make the mistake in it, what did I do or misdo in it, whom or what injure by it to the extent which this would indicate. I had a design. To accomplish it I should require money, a house, a plantation, slaves, a family – incidentally of course, a wife. (Absalom, Absalom!, 263)


Ithaca 1

This is one of the activities in which I've lost myself this year. It was a HELL of experience, in a reality impossible to ignore, cruel, hopeless, and meaningless. For the thoughts and feelings that I’m wearing inside myself, hoping that one day I shall have time and energy to put them on paper, for the things that these kids taught me, for all the hours that some of my students destroyed, for all the unbearable stories that I've discovered, I thank them. Because although I still have many things to learn, I wouldn't have been the teacher that I am today if I hadn’t met an Ivan, an Ionut, or several gypsies [cultural empathy]. But at the same time, I also choose to remember the following things:



One of my students' blog (6th grade): http://apyblog.blogspot.ro/



Bird set free

„Every time I find the meaning of life, they change it.” (Daniel Klein) You see, I’ve had a design, and I don’t know where I did wrong. ...