Emotie de toamna

Mi-am facut un obicei prin a insira cateva cuvinte aici pentru cei dragi mie. Se intampla insa uneori sa fii secatuit de cuvinte, incapabil de a exprima cuvintele exacte (daca exista asa ceva), potrivite, pentru ceea ce este inauntrul tau, pentru ceea ce vrei sa dai, sa exprimi, sa oferi ... Purtam razboaie zi de zi, cu cei din jurul nostru, cu noi insine, visam la mai mult, mutam munti sau ne lasam coplesiti de durere; suntem duri sau delicati, energici sau doborati de oboseala, prinsi mereu in alte zeci si zeci de proiecte: la facultati, in scoli, pe bloguri, pe aici si pe acolo.Ce ne mai ramane in final? In toata agitatia asta numita Viata, pe care o iubim atat de mult, ne cladim adanc, in sufletele noastre, un edificiu afectiv in care ne retragem zi de zi ... pentru acest edificiu afectiv, cuvintele mele sunt de prisos ...

Ma intorc la unul dintre citatele mele preferate legate de acest edificiu afectiv, la o carte indragita nu pentru valoarea ei literara, ci pentru ceea ce exprima in randurile sale:

„Fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv. Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni – ei nu pot fi multi – pe care i-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul lui critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios. Acesti oameni putini, care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem, reprezinta, chit ca o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata. Fiecare om <<face fata>> la ce i se intampla pentru ca este protejat in felul acesta. Fara acest zid de fiinte iubite care ne inconjoara (indiferent ca ele sunt sau nu in viata), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti – covarsitoare uneori! -, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat.”

(Gabriel Liiceanu -Declaratie de iubire)

Bad Day

Stii zilele alea cand totul iti iese pe dos? Pornesti de acasa (in intarziere) pentru a pune o caramida la viitorul tau si pe drum descoperi ca cladirea ta e la un pas de a fi demolata. Spui cateva cuvinte la intamplare si brusc produci o avalansa ce o tineai in tine si pur si simplu sub muntele ala de zapada pufos, moale si rece, cazut acum deasupra ta, te sufoci. Si vrei sa strigi, sa inoti, sa ripostezi, sa te ridici ...  iar cand ajungi la servici descoperi ca ceasul ti-a ramas in urma, ca unii colegi au mai putine de facut decat tine, dar ca totusi mai ai cateva hartoage de scris, ca xeroxul scolii a fost stricat de foile date de tine elevilor (de ce sa mai dam oare materiale suplimentare elevilor daca au manuale?...), iar colac peste pupaza, in aceasta zi superba, se mai aseaza unu’-n fata ta sa te ceara de nevasta …

Dupa o zi ca asta, probabil ca as avea material de scris un roman intreg. Dupa o zi ca asta, imi vine sa iau niste tobe si sa bat in ele …  gen Adele. Si o chitara ar fi potrivita acum sau o vioara strunita asa. Yes, storm. Te bagi in schimb sub plapuma, cu gatul in pioneze, gandindu-te la planificarile pentru a doua zi, la prezentarea din psihoanaliza pentru saptamana asta, incercand sa gasesti un respiro, un moment de calm, de liniste, in toata goana asta. Spre scoli, in noi, in mine.

Why Did God Create Stupidity?

 Ca sa nu ne plictisim probabil. Un oras cultural, intesat cu tarabe, balciuri, mii de culori, care de care mai tipatoare. O sfanta descompusa, la care ne inaltam rugaciunile (desi prin Biblie parca se spunea de un singur Dumnezeu), calcandu-ne in picioare, injurandu-ne, folosind diferite tertipuri, pentru ca acolo, sus, Doamne-Doamne vede cine ajunge primul in fata Preacuvioasei ...

Cica sunt o fire empatica. Si totusi, astazi mi-a ajuns toata idiotenia, toata prostia vazuta in ultimii ani de facultate. Cica o facultate ne schimba – si DA, cred ca am crescut prin ceea ce am facut in acesti 4 ani – dar pentru unii, felul in care suntem la gradinita ramane valabil si-n anii varstei a treia ... sau poate varsta a treia e de vina de accentele adolescentine, incapatanate, prostesti, cu care ne tratam dragii nostri colegi ...

M-am saturat de stupiditate in seara asta. M-am saturat sa vorbesc o limba si sa explic niste lucruri in romaneste, iar anumite persoane sa o tina mult si bine pe-a lor. M-am saturat de oameni incapabili sa-si recunoasca propriile greseli, de oamenii lideri (dictatori mai degraba), care fac totul dupa pofta inimii lor. Dar in special m-am SATURAT de oamenii care se plang mereu, care vorbesc mereu pe la spate, care atunci cand au ocazia de a se exprima, stau tacuti, in banca lor, simpli spectatori la circ. Dragi tovarasi (ca pentru unii, vremurile de aur n-au apus), am uitat sa aduc popcornul de pe Stefan.