Pentru min
O artista in lumea filosofiei si a literaturii este si Simone de Beauvoir. Ateism, existentialism, Sartre, feminism – care este locul ei in literatura? Pentru unii, acest nume nu spune nimic; pentru alţii, numele ei e strâns legat de cel al lui Sartre; împreună au avut multe de zis în domeniul existenţialismului, al ideilor filosofice din acea perioadă, împreună s-au influenţat şi s-au completat. Toţi cei interesaţi de feminism nu pot trece cu uşurinţă peste numele ei, iar cartea care schimbă mentalităţile şi tiparele feminismului, numită şi o biblie a feminismului, este Al doilea sex. In aparenta, esti bulversat de toate exemplele şi ideile acestei cărţi; în profunzime, eşti şocat de dreptatea pe care o are, de adevărul dincolo de fapte, relaţii psihologice şi de ignoranţa unor persoane de a nu accepta realitatea. “NU TE NASTI, CI DEVII FEMEIE”, sunt primele cuvinte din Al doilea sex. Si oare ce inseamna cu adevarat Feminitatea? Una dintre ideile pe care le dezvoltă aici e pasivitatea ca trăsătură caracteristică a feminităţii – trăsătură NU ca un dat biologic, existent în fiecare femeie, ci ca trăsătură pe care o desprindem cu timpul. S.d.Beauvoir arată cum femeile sunt învăţate sau renunţă la INDEPENDENTA lor de-a lungul timpului, cum sunt privite de sexul opus ca Celalalt, ca o completare a vieţii lor, în timp ce ele privesc Bărbatul ca sinonimul pentru Fericire, pentru destinul şi viaţa lor. Scriitoarea încearcă la finele cărţii să contureze o nouă imagine a femeii moderne, independente, în care trăsăturile “virile” să se împletească cu cele “feminine”, în care “masculinitatea” şi “feminitatea” (termeni folosiţi de Woolf în O cameră separată, conturand sumar androginitatea creatorului, dualitatea fiintei umane, nevoia de desprindere de sub tipare, etc.) să fie acceptaţi în fiecare dintre noi, în care Lumea femeii să se deschidă, în termeni simpli, spre … VIATA.
Printre romanele parcurse in aceasta vara se numără şi Toţi oamenii sunt muritori. O cunoşteam pe Simone de Beauvoir pentru feminism, filosofie si psihologie şi eram curioasă pentru latura literară a ei; după cum m-am aşteptat, romanul abundă în idei filosofice, trezeşte noi întrebări, încearcă să înveţe noi lucruri; avem nevoie de imortalitate? Dacă da, ne face oare nemurirea fericiţi? Care este relaţia dintre moarte şi fericire? În paginile acestui roman (pesimist), se conturează importanţa artei de a avea un sfârşit, arta de a muri şi de a accepta asta, absurditatea vieţii şi bucuria regăsită în lucurile simple, efemere, de-o clipă; Cu toţii ne temem de moarte, de a fi uitaţi, cu toţii avem ţeluri şi mult prea mulţi dintre noi le părăsim în drumurile noastre pe pământ. Régine nu e diferită de mine, de tine, de noi. Actriţă, doreşte să devină nemuritoare în inimile tuturor şi caută gloria ca mijloc de a nu fi niciodată uitată:
- E ceva tragic în dumneata. (Sanier)
- Ce? (Régine)
- Gustul dumitale pentru abosolut. Esti făcută pentru a crede în Dumnezeu şi pentru a intra la mănăstire.
- Există prea mulţi aleşi, spuse ea. Prea multe sfinte. Ar fi trebuit ca Dumnezeu să nu mă iubească decât pe mine.” (Toţi oamenii sunt muritori, 168-9)
Întâlnirea cu un nemuritor care se doreşte a fi muritor îi schimbă însă viaţa. Renunţă la tot ceea ce căuta, încrezătoare că prin memoria lui, va exista pururi pe pământ. Viaţa lui Fosca însă îi arată că toţi oamenii sunt făcuţi pentru a muri, toţi oamenii sunt clădiţi după un anumit schelet, cu toţii visează şi se sacrifică, cu toţii simt bucuria de a trăi, cu toţii caută şi că, ironic, tocmai ziua în care totul dispare te face să iubeşti mai mult fiecare clipă. Ceea ce caută e ceea ce diferă, istoria în care trăiesc îşi schimbă forma, dar oamenii rămân pururi aceaşi: se nasc, au ţeluri, uită de eternitate şi îndrăgesc clipele, formele efemere – o amintire din copilărie, un câmp, un parfum, un glas – şi dispar pentru totdeauna. În cartea sa, Simone de Beauvoir face în acelaşi timp din Moarte o binecuvântare şi o nimicire; binecuvântare prin preţuirea fiecărei clipe, nimicire prin golul, absurdul şi tot ceea ce ea înghite, prin faptul că
Moartea ne face pe toţi insignifianţi.
Un alt lucru ironic din această carte este întâlnirea dintre elementul efemer şi cel etern; Fosca, nemuritorul, de-a lungul timpului îşi pierde bucuria de a trăi, devenind o fantomă vie în sânul Istoriei; “Rămâi un om între oameni”, unul dintre personaje îl îndeamnă; în timp ce oamenii muritori îi redau lui Fosca elementul viu din el, nevoia şi bucuria de a trăi, Fosca pare să le răpească tuturor tocmai acest dar; la finele vieţii, muritorii constată că nimic din ceea ce şi-au propus nu a ajuns acolo unde trebuia, privesc în oglinda imortalităţii şi observă cât de insignifianţi şi asemănători sunt oamenii între ei, mereu învârtindu-se în cercul absurdului.
"[…] el dispăruse, dar ea rămânea aşa cum o făcuse el: un fir de iarbă, o musculiţă, o furnică, un strop de spumă”
Viaţa este Bucuria pe care cu toţii o căutăm şi o iubim atât de mult pentru simplu motiv că este efemeră şi oricând o putem pierde. Istoria îşi schimbă feţele, oamenii îşi schimbă cochiliile, înfăţişările şi dorinţele; dar cu toţii posedă setea de viaţă şi conştiinţa comună umanităţii.
Ultimele cuvinte ale lui Sarte către Simone de Beauvoir, înainte de a muri, redau unul dintre mesajele cheie ale acestui roman:
"Moartea nu ne va reuni. Așa stau lucrurile. Cu toate astea, e splendid în sine că am reușit să ne trăim viețile în armonie pentru atâta vreme."
