De saptamani incerc sa gasesc un Cuvant prin care sa dau drumul Tacerii din spatele zidurilor, a cortinei, a cochiliei ... Cuvinte prea distante pentru a putea fi intelese, cuvinte prea calde, ce duc la patetism, cuvinte goale, sau prea pline, cuvinte aruncate pe pagini albe, sau colorate, pe pagini noi, abia iesite din tipografie, sau pagini ingalbenite de Timp. Cuvantul ca arma, prin care Tacerea se poate exprima. Ce inseamna, cat inseamna, de ce acest drum, de ce acest etern NU in fata tuturor?
Noatea trecuta am dat peste cuvintele lui Petru Cretia. A fost acea atingere care te impinge spre ceea ce iubesti, cuvinte care ai vrut sa le exprimi, prin care ai vrut sa arati dincolo de pagina imaculata a Literaturii …
A conceptualiza literatura inseamna a pierde din vedere partea umana, artistica din ea. Pot afirma ca Arta este un alt fel de Umanitate? Pentru ca ceea ce este artistic este uman, oricat de distant si de rece ni s-ar parea. A pune la nivel de egalitate un critic cu un scriitor e ca si cum am aseza pe aceasi balanta pe Dumnezeu cu omul simplu, comun. Ce putem aduce nou in sute de pagini de analize, de clasificari si de corpusuri? Putem oferi o perspectiva, din sutele de perspective pe care o carte le ridica. Dar mereu, criticul va fi artistul ratat, va fi acel istoric al artei care nu a trecut testul creatiei si a propriei constinte. Literatura e un joc de interpretari, asa cum teologii, filosofii si ateisti incearca sa gaseasca un sens lumii …
In primul an de facultate, am pornit de la intrebarea ce este literatura? Sute de carti pentru o intrebare ce inca nu are raspuns in paginile de teorie … si daca ne-am intoarce privirile un pic spre “dincolo de …”? Ce simti, ce vezi, ce auzi, ce atingi prin cuvinte? Mereu mi-a placut sa patrund intr-o carte cu fiecare pagina ce o parcurgeam. E ca si cum ai intra intr-o camera fara lumina, si incet, incet, lumina se aprinde; iar tu ca cititor esti un simplu spectator, ce priveste critic lumea in care ai coborat, dar lumea pe care o respecti mai mult decat orice. Pe rand psiholog, filosof, critic sau cititor de rand … ce descoperi pe altarul din fata ta?
Poate ca uneori ar trebui sa pornim de la ideea ca scriitorul, inainte de a fi Artist sau Geniu, a fost mai intai o fiinta umana, si ca oricare alta fiinta umana, a cunoscut cuvantul Viata. Si ce e Viata? Un pic de realitate, un pic de iluzii, iubire, prietenie, tristete, si zgomotul plin de furie (si de ce nu, inocenta si pace, din cand in cand) al unui idiot (sau al unui om de rand) … Liiceanu spunea in Declaratie de iubire ca adeseori uitam sa adunam artistul din carte, cu omul din spatele cortinei, care rade, traieste, e personaj in propria viata, ca pe de o parte cititorii vad doar paginile unui carti, povestea si nu se opresc la Omul ce a scris … oamenii din viata unui scriitor vad persoana, individul, fara a privi dincolo de el, fara a interpreta creatia lui … ce este literatura in fata unei astfel de carti, o carte intima a scriitorului, o declaratie de iubire catre cei carora i-au adus Amintiri? Ce analizam, ce interpretam, ce simtim si evaluam intr-o astfel de carte? Si cati dintre noi le-am multumit celor carora au fost mereu langa noi, cati dintre noi le-am cerut iertare celor carora le-am gresit, cati dintre noi am facut o declaratie de iubire celor apropiati? …
O carte de literatura nu ne invata sa creem produse pentru a ne usura viata, nu ne ofera remedii pentru o viata mai sanatoasa, nu ne ofera definitii … ceea ce literatura aduce e o alta poveste, atat povestea de pe scena, cat si povestea adeseori uitata de cititorul de rand … In spatele fiecarei povesti gasesti o parte din viata, din acest univers comun, in care valorile supreme se regasesc, in care fiecare dintre noi valsam zi de zi. Si de ce nu, o carte e uneori refugiul in care te retragi, in care fugi de propriul tau ego, in care te lasi sa cazi doar pentru a o lua de la capat. Cel mai indepartat drum spre casa, dar care trece drept prin suflet. Si poate ca asta e ceea ce conteaza.
Si daca inca nu poti gasi Cuvantul pentru a exprima ceea ce simti, poate ca urmatoarele vor mai lumina un pic acest intortocheat drum al ideilor si sentimentelor …
,,Stradania ta sa nu aiba nelinistea grabei si pripa soroacelor, macar pentru ca, atunci cand trebuie sa urci in genunchi, zorul doare mai tare. Uita-te si pe tine, si lungimea artei. Scriind romaneste, nu-ti pese de rostirile noastre, cum vor fi fost, ci de obarsia din care ele toate s-au nascut si poate sa se nasca si a ta. Arde-ti batranii pe rug, ca sa-ti ramana din ei, inarticulate si patrunzator, doar parfumul. Cauta sa reconstruiesti cultura in natura si nemijlocire. Tine minte ca vointa opereaza doar achizitiv, antiinertial si polemic, iar restul e doar un fel de lunga iubire fara sorti stiute. Traieste, gandind si scriind, doar in prezent si cat mai deplin. Restul nu e decat retorica timpului subiectiv. Si totusi, uita-ti cititorii sau, mai degraba, instituie-i tu. Ia seama ca nu esti dator nimic, ca fapta ta si pretuirea ei incepe cu ea insasi, ca un dar. Si ca restul, ultimul rest, este numai, sa zice, PRIETENIE, adica un indiciu intre altele ca ceva din noi, gasindu-si expresie privilegiata in durata culturii, este mai cuprinzator decat ea si, daca nu vrei sa admiti ca ii da sensul, poate da un sens superior insesi neizbanzilor noastre.”
(Petru Cretia – Arta poetica)
